Victorii pentru favorite în disputele de sâmbătă!

0
1600

HC Zalău, Dunărea Brăila și Măgura Cisnădie și-au respectat statutul de favorite în partidele de sâmbătă, disputate pe teren propriu.

Zalăul n-a avut emoții în disputa cu Slatina, pe care a controlat-o în totalitate. Formația lui Gheorghe Tadici s-a impus cu 31-24 (16-9), într-o partidă în care a condus cu 13-3 după 19 minute de joc. Cea mai bună marcatoare a meciului a fost Roxana Rob, cu șase goluri, urmată de Claudia Constantinescu, cu cinci.

Și Cisnădie a rezolvat soarta celor trei puncte din partida cu Rapid încă din prima repriză. Sibiencele au avut un avantaj de 11 goluri la finalul primelor 30 de minute, iar Ivana Bozovic a terminat partida cu 13 goluri marcate, ajungând la un total de 37 de reușite în acest sezon.

Brăila a obținut prima victorie de pe teren propriu din acest sezon, 26-22 cu ”U” Cluj, și a părăsit locul de baraj pe care-l ocupa înaintea etapei. Dunărea s-a desprins decisiv în ultimul sfert de oră, în care a reușit să primească doar trei goluri. Alina Czeczi și Mihaela Ani-Senocico au fost cele mai bune marcatoare ale partidei, cu câte opt goluri.

Rezultatele de astăzi (click pe scor pentru marcatoare), programul partidelor de mâine și clasamentul la zi:

Clasament Liga Națională feminină – 2017/2018

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
112120038626911736
2129033022653727
3117222932534023
4127143072832422
512705318323-521
612615300299119
7116052852671818
812516267285-1816
912507296308-1215
1012408234274-4012
1112327305329-2411
1212318275315-4010
1312309297354-579
1412129271312-415

sursă foto: Facebook Sportul Ilustrat

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY