Victorii pe linie ale gazdelor în weekend! Rezultatele complete ale etapei a cincea

0
2263

Toate cele patru partide disputate în acest weekend în Liga Florilor s-au încheiat cu victorii ale gazdelor. Cel mai important succes pare să fie cel al Rapidului, care a trecut de Galați, 24-20, două din formațiile ce au ca obiectiv evitarea retrogradării în acest sezon.

În primul meci de sâmbătă, CSM Bistrița a învins pe ”U” Cluj cu 29-23, după un meci însă disputat în prima repriză. Formația lui Horațiu Pașca a rezolvat soarta meciului în primele zece minute ale actului secund, când a reușit să se desprindă la șase goluri pe tabelă, diferență înregistrată de altfel și la final.

În Giulești a avut loc un meci foarte important în partea inferioară a clasamentului. Rapid a trecut de Danubius Galați cu 24-20, într-o partidă în care Alina Dobrin și Alla Sheiko au ieșit accidentate grav. Dacă la Rapid cele mai bune marcatoare au fost Elena Dache și Alexandra Trifan, cu câte opt goluri, pentru oaspete jumătate din goluri le-a semnat macedoneanca Elena Livrinikj.

Măgura Cisnădie a obținut una din cele mai clare victorii pe prima scenă, 33-19 cu Slobozia, după ce la pauză a fost 14-9! Fetele antrenate de Alexandru Weber opresc seria de trei înfrângeri consecutive astfel, începută la Zalău și continuată cu CSM București și la Galați.

Duminică, în ultimul meci al etapei, HCM Râmnicu Vâlcea a câștigat duelul cu o altă reprezentantă a Olteniei, CSM Slatina. A fost însă un meci în care oaspetele nu s-au predat deloc ușor, desprinderea decisivă a gazdelor venind în ultimele zece minute ale întâlnirii. Cu nouă goluri, Iryna Glibko a fost cea mai bună marcatoare a meciului.

Rezultatele complete ale etapei (click pe scor pentru marcatoare) și clasamentul la zi:

Clasament Liga Națională feminină – 2017/2018

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
126250182157324875
22618446705749658
32618356655976857
42616196656016449
52615296866325447
626133106856721342
72613013681693-1239
82612014636655-1936
9269314577632-5530
10268216598649-5126
11268216654733-7926
12267019513591-7821
13265219563678-11517
14264022641775-13412

sursă foto: Facebook Rapid Bucuresti-Mai Mult Decat Fotbal

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY