Victorie de moral a Constanței înaintea debutului absolut în cupele europene!

0
1617

HC Dobrogea Sud Constanța a început bine o săptămână dificilă, cu trei jocuri extrem de importante. Condusă de Marko Isakovic de pe banca tehnică, gruparea de pe Litoral a învins pe Turda, 29-27 (16-13).

La primul meci fără Christian Gaudin, Constanța a obținut o victorie de moral înaintea „dublei” cu BSK din Cupa EHF. Turda a făcut însă cel mai bun meci din istorie la Constanța, fie că a întâlnit pe HCM Constanța sau pe Dobrogea Sud.

Ardelenii au avut 15 minute bune de joc, au condus cu 11-8, dar au irosit situații importante de a marca și au dat șansa Constanței de a reveni în meci. Dobrogea a preluat conducerea, 12-11, și s-a desprins la trei lungimi până la pauză după ce Potaissa a tratat cu ușurință câteva faze ofensive.

Constanța a rămas la conducere până la finalul meciului, fără însă a se desprinde decisiv pe tabela de marcaj. A fost 29-27 la finalul partidei, una în care Nikola Crnoglavac a înscris de 11 ori, fiind cel mai bun marcator al meciului.

Etapa continuă după următorul program (click pe scor pentru marcatori):

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY