Valeriu Costea, mulțumit de ce a realizat la Galați: „Plec cu fruntea sus! Le mulțumesc fetelor pentru tot ce au făcut!”

0
2362

Valeriu Costea se desparte de CSM Galați după șase ani de zile, timp în care a reușit să promoveze Galațiul pe prima scenă handbalistică și să o salveze de la retrogradare în ultimele două sezoane.

Înțelegerea dintre CSM Galați și Valeriu Costea s-a încheiat astăzi, cu o zi înaintea partidei pe care formația de pe Dunăre o va susține pe teren propriu împotriva Coronei Brașov. Valeriu Costea pleacă de la Galați „cu fruntea sus”, se declară mulțumit de ce a realizat ca antrenor al CSM-ului și a avut un mesaj pentru componentele echipei. „Le mulțumesc fetelor pentru ce au făcut în tot acest timp și le transmit că vor rămâne în inima mea pentru totdeauna. Plec cu fruntea sus și mulțumit de mine. Mi-am demonstrat că poți face lucruri frumoase prin multă muncă și ambiție. De la promovarea în prima ligă, în fiecare sezon am avut un lot restrâns, dar am muncit împreună cu fetele și am format o echipă de luptătoare care a adus și rezultate. Am reușit să mențin echipa doi ani în Liga Națională și sunt mândru de acest lucru.”, ne-a declarat Valeriu Costea.

Alexandrina Soare este noua antrenoare a echipei, care revine pe banca tehnică a Galațiului după șase ani. Valeriu Costea va rămâne în cadrul clubului și va prelua echipa de junioare III.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY