Vâlcea termină anul 2018 pe prima poziție! ”U” Cluj leagă două victorii consecutive, Galați pleacă cu un punct de la Slatina. Craiova învinge pe Minaur, dar o pierde pe Țicu

0
6814

Ultimele meciuri ale anului 2018 din întrecerea internă la handbal feminin s-au disputat joi seară. Vâlcea a învins la Cisnădie și termină prima parte a sezonului pe prima poziție a clasamentului, în timp ce ”U” Cluj a bifat al doilea succes consecutiv, 26-25 cu Brăila. Slatina și Galați au terminat la egalitate, 23-23, în timp ce Craiova a trecut de Minaur.

SCM Râmnicu Vâlcea termină anul 2018 în fotoliul de lider după ce a reușit să se impună categoric la Cisnădie, 27-20, în al nouălea succes din Liga Florilor. Putea fi însă o victorie și mai categorică, dacă ne raportăm la faptul că vâlcencele au condus cu 21-9 în partea a doua a întâlnirii!

SCM Craiova a învins pe Minaur, însă o pierde pe Ana Maria Țicu pentru returul cu Dortmund, accidentată la cot. Oltencele au terminat prima parte cu un avantaj de șase lungimi, 12-6, însă Baia Mare s-a apropiat după ce gazdele au rămas fără Țicu, așa cum aminteam, și fără Zamfir, care a primit trei eliminări. Oaspetele au ajuns la -1 în minutul 57, însă reușitele lui Tătar și Tănăsie au rezolvat soarta disputei.

”U” Cluj a înregistrat al doilea succes stagional, 26-25 cu Brăila, după ce a revenit de la -5 în fața echipei antrenate de Aurelian Roșca. Oaspetele au început bine întâlnirea, au condus cu 7-4 și 10-5, însă ardelencele au reușit să egaleze până la pauză. În actul secund s-a mers cap la cap, iar în final a ieșit la rampă Laura Popa, marcatoare a patru goluri consecutive pentru gazde, inclusiv cel al victoriei.

CSM Galați a plecat cu un punct de la Slatina, 23-23, după un gol marcat de Alla Sheiko în secundele de final. Slatina a avut însă meciul în mână, a condus cu 19-15 în minutul 46, iar la 20-18 a irosit o aruncare de la șapte metri prin Clara Vădineanu, a cărei boltă s-a dus peste poarta Elenei Șerban. Sheiko a egalat cu o aruncare de la șold în ultimele secunde în ceea ce reprezintă a doua remiză din acest sezon pentru ambele formații.

Rezultatele complete (click pe scor pentru marcatoare) și clasamentul la zi:

Clasament Liga Națională feminină – 2018/2019

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
124220270856514366
224220265453911566
324140105985881042
4241329579575441
52413110607598940
624130115795582139
72410311647650-333
82410311568575-733
9249213576593-1729
10249114577601-2428
11248214551589-3826
12244020620704-8412
13241221503632-1295
1400000000

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY