Etapa cu numărul 12 din Liga Florilor a debutat în acest weekend cu patru partide ce se anunțau palpitante din toate punctele de vedere. Știrea cea mai notabilă a venit de la Bistrița, unde Brăila s-a impus și a părăsit ultima poziție a clasamentului.
În primul meci al etapei, Minaur Baia Mare a trecut de HC Zalău cu 23-21 și a trecut peste Măgura Cisnădie în clasament pentru a urca pe podiumul campionatului. Minaur a revenit de la 11-14 pentru a își trece în cont a patra victorie consecutivă înregistrată pe teren propriu.
Duminică dimineață, la Slatina, Vâlcea s-a impus cu 29-26 și s-a desprins la șase puncte de CSM București, care are însă un meci mai puțin disputat. Deși s-a aflat la conducere pe aproape întreaga durată a meciului, Vâlcea nu s-a desprins decisiv decât în final când Petrovic a înscris pentru 27-23. Echipa lui Florin Pera a ajuns astfel la 11 victorii din tot atâtea partide disputate în campionatul intern.
Brăila a bifat primul succes în deplasare și al doilea din acest sezon, 26-22 la Bistrița, după o repriză secundă foarte bună făcută de fetele lui Aurelian Roșca, în principal în defensivă. Brăila a revenit de la 11-13 la pauză și bifează succesul cu care părăsește ultima poziție a clasamentului Ligii Florilor. Alina Vătu a fost cea mai bună jucătoare a partidei, marcatoare a 13 goluri.
La Buzău, Gloria din localitate a învins pe CSM Galați cu 23-18 și urcă pe poziția a șasea a clasamentului, peste Craiova, Bistrița, Zalău și Slatina. Buzoiencele au trecut la conducere în finalul reprizei și au pus stăpânire pe meci imediat de la reluare, grație a cinci goluri marcate consecutiv în poarta oaspetelor. Cu șapte reușite, Ana Maria Simion a fost cea mai bună marcatoare a întâlnirii.
Etapa continuă marți, cu partida dintre SCM Craiova și CSM București, transmisă în direct de TVR. Rezultatele etapei și clasamentul la zi:
Clasament Liga Națională feminină – 2018/2019
Pos | Team | J | V | E | Î | GM | GP | Golaveraj | Puncte |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() | 16 | 15 | 0 | 1 | 484 | 366 | 118 | 45 |
2 | ![]() | 15 | 15 | 0 | 0 | 404 | 326 | 78 | 45 |
3 | ![]() | 14 | 8 | 2 | 4 | 336 | 329 | 7 | 26 |
4 | ![]() | 15 | 8 | 1 | 6 | 356 | 355 | 1 | 25 |
5 | ![]() | 14 | 7 | 1 | 6 | 363 | 356 | 7 | 22 |
6 | ![]() | 14 | 7 | 0 | 7 | 334 | 349 | -15 | 21 |
7 | ![]() | 15 | 6 | 2 | 7 | 399 | 399 | 0 | 20 |
8 | ![]() | 14 | 6 | 0 | 8 | 322 | 332 | -10 | 18 |
9 | ![]() | 14 | 5 | 2 | 7 | 321 | 331 | -10 | 17 |
10 | ![]() | 15 | 5 | 2 | 8 | 349 | 366 | -17 | 17 |
11 | ![]() | 16 | 4 | 2 | 10 | 372 | 403 | -31 | 14 |
12 | ![]() | 15 | 2 | 0 | 13 | 384 | 441 | -57 | 6 |
13 | ![]() | 15 | 1 | 2 | 12 | 311 | 382 | -71 | 5 |
14 | ![]() | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |