Vâlcea își păstrează poziția de lider, Bistrița câștigă surprinzător la Craiova! Galați bifează al doilea succes stagional, Zalău pe al treilea

0
1151

Etapa cu numărul șapte a Ligii Florilor s-a disputat în acest weekend, un rezultat foarte surprinzător: vicecampioana SCM Craiova a pierdut pe teren propriu cu CSM Bistrița. Cele mai importante meciuri au avut loc în partea de jos a clasamentului, în care Zalău a învins pe Cluj, iar Galați pe Roman.

Sâmbătă, CSM București a bifat cel mai clar succes al sezonului, 36-19 cu Măgura Cisnădie. A fost al doilea meci cu Dragan Djukic pe banca tehnică a campioanei, în care Cristina Neagu a reușit să marcheze de 11 ori în poarta medaliatei cu bronz din sezonul trecut.

Minaur a învins pe CSM Slatina tot sâmbătă seară, 29-26, și bifează al patrulea succes din acest sezon. Pentru băimărence, cele mai multe goluri le-a marcat Rysankova, șapte, în timp ce golghetera meciului vine din tabăra oaspetelor, Andrei, 12 goluri.

Corona Brașov a urcat pe podiumul Ligii Naționale după victoria de la Buzău, 25-19, de sâmbătă dimineață. Fără Tîrcă și cu Dmitrovic utilizat doar cinci minute din cauza unei accidentări, brașovencele și-au început desprinderea în partea a doua a primei reprize, în care a primit doar trei goluri. Meciul s-a rupt definitiv în startul reprizei a doua, după golurile lui Ciuciulete și Chiricuță, iar Vetkova a stabilit cea mai mare diferență a disputei, 17-9.

Tot sâmbătă dimineață, Bistrița a furnizat surpriza etapei, reușind să se impună la Craiova, scor 22-19, pentru a doua oară în trei meciuri disputate în Bănie. Oaspetele au controlat meciul de la Craiova, în ciuda începutului bun al fetelor lui Bogdan Burcea, care au condus cu 6-3. Craiova s-a stins, a făcut cel mai slab meci al sezonului, iar Bistrița se impune meritat la final, ajungând la patru victorii în acest sezon.

HC Zalău n-a avut probleme cu ”U” Cluj, formație care a ajuns la șapte înfrângeri din tot atâtea partide disputate. Fetele lui Gheorghe Tadici au început bine partida, au condus cu 5-1 încă din minutul 4, iar până la pauză au rezolvat și soarta celor trei puncte. A fost 24-15 după primele 30 de minute și 38-32 la final, cu Valentina Panici cea mai bună marcatoare, zece goluri.

Vâlcea rămâne liderul campionatului după ce duminică seară s-a impus la Brăila, scor 31-27. Oaspetele au fost la cârma meciului de la început și până la final, Ana Maria Popa și Samara Da Silva remarcându-se, cu 9, respectiv 7 reușite. Brăila rămâne cu un singur punct, iar meciurile rămase de disputat până la finalul anului, cu Roman, Cisnădie și Cluj, devin foarte importante.

Cel mai echilibrat meci al etapei a avut loc la Galați, între CSM Galați și CSM Roman. Gazdele s-au impus cu 22-20 și au provocat romașcancelor cea de a șaptea înfrângere consecutivă, într-o partidă cu multe răsturnări de situație. De altfel, în minutul 54 scorul era egal, 20-20, iar Alla Sheiko și Daciana Balaban au adus victoria echipei lor, cu golurile semnate în minutele 55 și 56. Cele mai bune marcatoare ale partidei au fost însă Cristina Andrița și Cătălina Cioaric, cu câte șase goluri.

Rezultatele etapei (click pe scor pentru marcatoare) și clasamentul la zi:

Clasament Liga Națională feminină – 2018/2019

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
199002371875027
298012621917124
310523233240-717
495132202061416
595042152041115
69414216215113
79414207207013
89405201217-1612
99324224229-511
1010325223236-1311
1110208250281-316
129126185222-375
139117202240-384
1400000000

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY