Vâlcea este noua campioană a României! Bistrița a ratat șansa de a-și adjudeca medaliile de bronz, CSM Slatina merge la baraj

0
2815

Alte două necunoscute s-au aflat astăzi, la finalul etapei cu numărul 25. SCM Râmnicu Vâlcea este matematic noua campioană a României, după ce a obținut cele trei puncte necesare la finalul partidei cu CSM Slatina, scor 29-26. Totodată, Slatina este echipa care va merge la barajul de promovare-retrogradare, alături de ”U” Cluj.

SCM Râmnicu Vâlcea a devenit campioana României cu o etapă înainte de finalul sezonului, chiar în fața propriilor fani. Vâlcencele au trecut de CSM Slatina cu 29-26 (14-12), după un meci în care au condus în permanență și în care Iryna Glibko a punctat de zece ori. În urma acestui scor, Slatina nu mai poate evita barajul de promovare-retrogradare, programat în iunie.

CSM București a învins pe SCM Craiova cu 26-20, în ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon. Victoria este însă una care nu contează în economia clasamentului pentru bucureștence, care ratează titlul pentru prima oară în ultimii cinci ani.

Medaliata cu bronz din acest sezon se va duce până în ultima etapă, între trei echipe. Gloria Bistrița rămâne în pole-position, deși a pierdut la Brăila cu 23-22. Bistrițencele au condus cu 15-11 la pauză, dar au mai marcat de doar trei ori în ultimul sfert de oră, iar Brăila a reușit să întoarcă rezultatul.

Măgura Cisnădie a urcat pe locul 4 după ce a învins astăzi, pe teren propriu, pe Corona Brașov, 29-24 (14-12). Oaspetele au condus cu 12-9 în minutul 25, însă nu au mai marcat până la pauză, dar au primit în schimb cinci goluri. Misiunea Cisnădiei din partea a doua a fost simplă, în condițiile în care până în minutul 40 echipa lui Alex Weber s-a desprins la 21-14.

În acest moment, Bistrița se află pe locul 3 cu 39 puncte, urmată de Cisnădie cu 38 și de Corona cu 37. În ultima etapă, Bistrița primește vizita campioanei SCM Râmnicu Vâlcea, Cisnădie merge la Cluj, iar Corona o întâlnește pe HC Zalău pe teren propriu.

Tot astăzi, în două partide fără miză, HC Zalău a învins pe Minaur Baia Mare cu 33-28, iar Gloria Buzău a câștigat la Galați, 25-23.

Rezultatele etapei (click pe scor pentru marcatoare) și clasamentul la zi:

Clasament Liga Națională feminină – 2018/2019

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
124220270856514366
224220265453911566
324140105985881042
4241329579575441
52413110607598940
624130115795582139
72410311647650-333
82410311568575-733
9249213576593-1729
10249114577601-2428
11248214551589-3826
12244020620704-8412
13241221503632-1295
1400000000

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY