Tricolorii, grupă accesibilă în preliminariile Euro 2022

0
237

Echipa României a fost repartizată în Grupa a 8-a, alături de Suedia, Muntenegru şi Kosovo, în preliminariile Campionatului European de handbal masculin din 2022, găzduit de Ungaria şi Slovacia, potrivit tragerii la sorţi efectuate marţi la Viena.

România a făcut parte din a treia urnă valorică.

Campionatul European din 2022 va fi cel de-al doilea cu 24 de participante. Campioana en titre, Spania, şi vicecampioana Croaţia sunt deja calificate, la fel şi gazdele Ungaria şi Slovacia. Primele două echipe din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea se vor califica la turneul final.

Prima etapă a grupelor, potrivit programului provizoriu, va avea loc pe 4-5 noiembrie 2020, etapa a doua pe 7-8 noiembrie 2020, etapa a treia pe 10-11 martie 2021, etapa a patra pe 13-14 martie 2021, etapa a cincea pe 28-29 aprilie 2021, iar etapa a şasea pe 2 mai 2021.

Componenţa grupelor preliminare:

Grupa 1: Franţa, Serbia, Belgia, Grecia;
Grupa 2: Germania, Austria, Bosnia-Herţegovina, Estonia;
Grupa 3: Cehia, Rusia, Ucraina, Insulele Feroe;
Grupa 4: Islanda, Portugalia, Lituania, Israel;
Grupa 5: Slovenia, Olanda, Polonia, Turcia;
Grupa 6: Norvegia, Belarus, Letonia, Italia;
Grupa 7: Danemarca, Macedonia de Nord, Elveţia, Finlanda;
Grupa 8: Suedia, Muntenegru, România, Kosovo.

AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY