Știința se întoarce cu toate punctele din Gorj

0
528

ionut rotaru stiintaVicecampioana României a bifat al doilea succes consecutiv pe teren străin, 28-26 la Târgu Jiu, în fața Energiei. Meciul n-a fost tocmai o formalitate pentru studenți, care au tras din greu pentru a pleca cu toate punctele.

Știința a preluat conducerea pentru prima oară abia în minutul 45 al întâlnirii. Până atunci însă echilibrul a persistat, chiar dacă Energia a lăsat o impresie bună. La pauză, gorjenii au condus cu 14-12, iar băcăuanii au restabilit egalitatea în minutul 42, la 20, pentru ca la conducere să treacă trei minute mai târziu. Din acel moment, Știința n-a mai cedat inițiativa și a bifat un nou succes, cu care se apropie la trei puncte de locul patru, ocupat de CSM București, cu mențiunea însă că are un meci în plus disputat față de restul echipelor din plutonul fruntaș.

Ioan Ciobanu, manager Știința Bacău: „A fost un meci foarte strâns, cred că experiența jucătorilor noștri și-a spus cuvântul. A fost un meci în care n-am primit nicio aruncare de la șapte metri, mai rar așa ceva. Arbitrajul a fost bun. Contează mai puțin aspectul acesta, obiectivul nostru este clasarea între primele patru echipe. E un campionat nebun, se poate întâmpla orice, m-a uimit diferența de la Turda. Fiecare echipă își face programul cum consideră, poate își aleg adversarii. Ne așteaptă meciul cu Steaua, vrem revanșa pentru meciul tur, dar cred că nu va fi un meci ușor.”

Energia Pandurii Tg. Jiu-Știința Bacău 26-28 (14-12)
Energia Pandurii Tg. Jiu: Acatrinei 7 goluri, Apolzan 5, Stankevicius 4, Kekezovic 3, Rodrigues 3, Stoica 2, Mota 1, Enache 1
Știința Bacău: Vartic 8 goluri, Bondar 4, Pinnonen 4, Celestin 4, Câmpan 2, Păunică 2, Masachs 2, Iancu 1, Johannson 1

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY