Știința încheie sezonul în formulă restrânsă » Ioan Ciobanu: „Ne doare sufletul că s-a ajuns în situația asta”

1
630

stiinta-lions 14-15Știința Bacău, una din echipele de top ale României în ultimele sezoane, va încheia actualul sezon al Ligii Naționale, deși problemele financiare sunt mari. În schimb, prezența în sezonul viitor este pusă sub semnul întrebării.

Băcăuanii nu au putut găsi nicio soluție prin care să rezolve problemele financiare existente la echipă, iar Știința va trăi, până la finalul sezonului, doar prin pasiunea unor jucători care au acceptat să rămână fără a primi vreun ban în următoarele luni. Doi dintre ei au părăsit echipa, Masachs și Stan, iar restul jucătorilor au fost nevoiți să elibereze apartamentele în care au fost cazați. „Situația rămâne ca și săptămâna trecută. Noi o să terminăm campionatul într-o formulă mai restrânsă. Majoritatea au preferat să rămână fără a fi plătiți până la finalul sezonului, pentru a nu risca sancțiuni din partea Federației. Apartamentele, masa, nu avem din ce să le plătim. Cei care stau cu chirie s-au mutat împreună, câte doi, câte trei.”, ne-a declarat Ioan Ciobanu, managerul Științei.

De asemenea, în urmă cu patru zile, conducerea clubului a retras echipa secundă din Divizia A, din cauza problemelor cu banii. „Am avut un proiect până pe 27 martie, până atunci am avut bani. Și acolo trebuia să achităm facturi, deplasări. Nu s-a pus în discuție un proiect pentru viitor, nu avem un buget stabilit.”, a continuat Ioan Ciobanu. De asemenea, nu se știe dacă sau în ce formulă Știința va continua în sezonul viitor. „Echipa va continua în Liga Națională, probabil că va investi cineva. Dacă sunt echipe care vor să ia jucători de la Știința acum, să le plătească apartamentele fără să-i folosească în acest final de sezon, nu ne vom putea opune. Ne doare sufletul că după atâta timp s-a ajuns în situația asta.”, a concluzionat managerul echipei.

Până la finalul sezonului regulat, Știința mai are de disputat un singur meci, la București, pe terenul CSM-ului, săptămâna viitoare.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY