Steaua câștigă derby-ul cu Dinamo, Suceava și Minaur se impun la limită pe teren propriu! Timișoara și Constanța, victorii facile

0
3718

Etapa a zecea a Ligii Zimbrilor s-a dovedit a fi una a gazdelor până în acest moment, încât toate cele cinci meciuri disputate s-au încheiat cu victorii ale echipelor ce au evoluat pe teren propriu. Capul de afiș a fost ținut de derby-ul Steaua-Dinamo, finalistele din sezonul trecut, într-un meci cu 65 de goluri.

La cinci luni și jumătate de la disputa ce a decis titlul în sezonul trecut, Steaua și Dinamo s-au aflat din nou față în față. A fost însă un meci total diferit, pe care Steaua l-a controlat, însă și pe fondul unei prestații modeste a campioanei, cauzată și de oboseala acumulată în ultima perioadă. Steaua a avut și opt goluri, 32-24, iar extremele Florea și Georgescu și pivotul Grbovic au încheiat disputa cu un total de 25 de reușite!

Foarte disputată a fost însă întâlnirea de la Baia Mare, dintre Minaur și CSM Focșani. Aflate în luptă directă pentru un loc în play-off, cele două formații au oferit un meci destul de tensionat, decis în secundele de final de golul marcat de Tudor Marta. Cu acest succes, băimărenii urcă pe locul 8, chiar înaintea Focșaniului.

Tot cu 25-24 s-a impus și Suceava în fața celor de la CSM Făgăraș, în prima victorie a băieților lui Adi Chiruț din acest sezon. Lucrurile puteau lua însă o cu totul altă turnură, deoarece sucevenii au condus cu 17-9 și 18-11 pe parcursul actului secund, iar brașovenii s-au apropiat la un singur gol grație unui parțial de 5-0. Gazdele au gestionat bine însă finalul partidei, iar Tîrzioru a adus liniștea cu golul său pentru 25-23 din ultimul minut.

HC Dobrogea Sud a câștigat ultimul meci dinaintea manșei tur cu Malmo din turul al treilea preliminar al Cupei EHF, 42-21, marți seară în fața Bacăului și este noul lider al campionatului. Categoric s-a impus și Poli Timișoara, 41-28 cu ”U” Cluj, într-o partidă ce a consemnat revenirea lui Marius Sadoveac pe teren după accidentarea din meciul cu Steaua.

Etapa se va încheia joi cu disputele Dunărea Călărași-CSM București și HC Buzău-Potaissa Turda. Rezultatele de până acum (click pe scor pentru marcatori) și clasamentul la zi:

Clasament Liga Națională masculină – 2018/2019

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
126211477363913464
226183579868811057
32618357016148757
42616467456776852
52616377276715651
62616377306785251
72615567076476050
826122126896672238
9269314745765-2030
10267217642697-5523
11267217632705-7323
12266119637722-8519
13265021677783-10615
14260026670920-2500

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY