Șase jucătoare continuă la SCM Craiova

0
464

ionica-munteanu-890x395_cConducerea clubului SCM Craiova a anunțat ieri că a prelungit contractele a șase jucătoare. De asemenea, la clubul din Bănie au fost transferate oficial alte două jucătoare, Ana Maria Tănăsie și Alexandra Georgescu.

După despărțirile de Nicoleta Dincă și Mihaela Tivadar, conducerea clubului SCM Craiova a anunțat că șase jucătoare vor continua și în sezonul 2014/2015. Ionica Munteanu, Mirela Pașca, Cătălina Cioaric, Anca Amariei, Ana Maria Apipie și Cristina Florică și-au prelungit contractele, în timp ce Ana Maria Tănăsie (HCM Baia Mare) și Alexandra Georgescu (CSM Ploiești) au semnat și ele angajamente cu SCM Craiova.

Ca și turnee de pregătire, SCM Craiova va participa la trei astfel de competiții. Primul turneu este în perioada 8-9 august, la Craiova, unde au fost invitate CSM Cetate Deva, HCM Rm. Vâlcea și SCM Universitatea Pitești, al doilea la Rm. Vâlcea, în perioada 15-16 august, alături HCM Rm. Vâlcea, HC Dunărea Brăila și CSM Ploiești, iar ultimul la Brașov, în perioada 22-23 august, alături de Corona Brașov, ”U” Jolidon Cluj, CSM Ploiești și HCM Rm. Vâlcea.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY