Al patrulea meci al anului dintre Potaissa Turda și Știința Bacău a fost cu noroc pentru ardeleni. Învinsă în precedentele trei meciuri directe din 2014, elevii lui Horațiu Gal s-au impus pe teren propriu în fața vicecampioanei, 30-24.
Aflate în luptă directă pentru titlul de campioană în sezonul trecut, Potaissa Turda și Știința Bacău s-au întâlnit luni seară din nou după patru luni de zile. Ardelenii au fost însă cei care au obținut victoria de data aceasta, 30-24, în fața unei echipe care se află încă în căutari și care mai are nevoie de timp pentru a emite pretenții la titlul de campioană.
Jocul s-a rupt pe finalul primei reprize, când Turda s-a desprins la patru lungimi, 16-12. În partea a doua, Știința a încercat în zadar să restabilească egalitatea, deși a fost aproape, ajungând la un singur gol în urma Turzii, 22-21, recuperând cinci goluri, de la 21-16. Horațiu Gal a cerut timp de odihnă, iar elevii săi au recepționat mesajul trimis de tehnician, desprizându-se din nou pe tabelă, decisiv de data aceasta, 28-21. La final, 30-24, iar Potaissa bifează al doilea succes al sezonului, în timp ce Știința se află la a doua înfrângere consecutivă.
Potaissa Turda-Știința Bacău 30-24 (16-12)
Potaissa Turda: Cîntec 7 goluri, Pavel 7, Marian 6, Adomnicăi 2, Liberț 2, Dediu 2, Cîmpan 1, Rogoz 1
Știința Bacău: Bondar 7 goluri, Alonso 4, Rotaru 4, Dospinescu 4, Iancu 3, Pinnonen 2
Aruncări de la 7m: 3/3, respectiv 2/2
Eliminări: Adomnicăi și Iancu
Mateo Garalda LEAVE BACAU , NO GOOD FROM YOU!!”
Nu credeam că am s-o spun, dar Bacăul joacă mai rău ca anul trecut cînd îl avea pe Voica pe bancă !!
Nu oricine poate fi manager! “Bacau” ar trebui să fie un manager experimentat cu titluri