Ploieştiul pierde două puncte importante în lupta pentru locul opt

0
473

ploiesti-craiova 14-15Handbalistele pregătite de Goran Kurtes au bifat, astăzi, prima remiză din această ediţie de campionat, într-un moment în care o victorie le-ar fi oferit un atu important în lupta cu HC Râmnicu Vâlcea pentru ultimul loc de play-off. A fost 23-23 (12-15) cu SCM Craiova, după un meci încrâncenat, cu multe dueluri aprige şi reprize diametral opuse. În timp ce, în prima parte, prea multele erori comise în atac le-au oferit oaspetelor şansa de a înscrie uşor pe contraatac şi să ia un avans de trei goluri la pauză, după reluare, ploieştencele au crescut nivelul jocului şi au făcut o repriză foarte bună, fiind trădate doar de ratările din minutele de final.

SCM Craiova a început mai bine partida şi s-a desprins rapid la 3-1, 4-2 şi, chiar, 6-3, determinându-l pe Goran Kurtes să ceară time-out încă din minutul 10, pentru a-şi trezi jucătoarele. Sheiko şi Toth au făcut 5-6, apoi a fost 6-7, după care oltencele s-au desprins din nou, ducându-se până la 7-12. O. Ionescu a făcut 8-12, Florică a înscris de la „7 metri” pentru 8-13, apoi Shutska şi Preda au readus Ploieştiul în meci. Ecartul de trei puncte s-a consemnat şi la pauză, după reuşitele lui Shutska şi Ana-Gherman, respectiv Zamfirescu şi Tiron.

După pauză, am văzut, în sfârşit, CSM-ul care a câştigat ultimele partide din sala Olimpia, cu determinare şi agresivitate în apărare şi explozie în atac, primele minute fiind de-a dreptul senzaţionale. În minutul 37, fetele noastre întorseseră deja scorul în favoarea lor, intervenţiile Elenei Şerban şi patru goluri marcate de Vlaskalic, Ana-Gherman, Shutska şi Ionescu punând pe tabelă un 16-15 greu de anticipat la pauză. Time-out-ul lui Aurelian Roşca le-a trezit pe oltence, care au înscris prin Zamfirescu şi, chiar dacă ploieştencele s-au dus imediat la două goluri, 18-16 (minutul 42), oaspetele au avut puterea să revină şi să egaleze. Întâi la 18, apoi la 19 şi 20. Şi mai erau opt minute de handbal jucat la intensitate maximă de ambele formaţii. O. Ionescu a ratat din unghi, Cioaric a făcut 20-21, apoi replica a venit tot de pe extremă, de la Chiricuţă: 21-21 (minutul 54). Craiova era în inferioritate, cu Tomescu eliminată, dar – la faza următoare – arbitrii au echilibrat disputa, trimiţând-o şi pe Ana-Gherman pe margine. CSM-ul a avut şansa de a trece în faţă, însă Alla Sheiko a ratat faţă în faţă cu Ionica Munteanu, amânând cu un minut momentul în care Ploieştiul avea să revină la conducere: 22-21, prin Chiricuţă, din „7 metri” (minutul 57). Apipie a egalat cu un şut de la 8 metri, apoi aceeași Munteanu a respins şi şutul Sanjei Vlaskalic, Tiron făcând 22-23 atunci când mai erau 94 de secunde din meci. Pe atacul următor, Vlaskalic s-a revanşat şi a scos un „7 metri”, pe care Chiricuţă l-a transformat, restabilind egalitatea, iar oltencele au avut 30 de secunde pentru ultimul atac al partidei. Tănăsie a pătruns şi a marcat, arbitrul Adrian Rucoi părea decis să arate că extrema oaspetelor călcase semicercul, dar antrenorul Aurelian Roşca pusese deja, pe masa oficială, cartonul de time-out. A făcut un semn, cerându-le scuze elevelor sale că le „furase” golul, dar e posibil ca mutarea să fi fost foarte inspirată, dacă arbitrul de la poarta unde Tănăsie marcase chiar avea de gând să dea „semicerc”. CSM-ul s-a apărat bine, chiar a recuperat mingea când mai erau 3 secunde de joc, dar n-a avut timp să mai și ducă balonul spre poarta adversă, pentru a încerca golul unei victorii ce ar fi contat foarte mult în lupta pentru play-off. Aşa, calculele rămân complicate, dar pauza de aproape trei săptămâni oferită de desfășurarea Trofeului Carpaţi le va permite echipelor din Liga Națională să poată face toate socotelile dinaintea ultimelor trei etape ale sezonului regulat.

CSM Ploieşti – SCM Craiova 23-23 (12-15)

Sala: „Olimpia”. Spectatori: 500.

CSM Ploieşti: Ifrim, E. Şerban – Shutska (5 goluri, 1 din „7 metri”), Sheiko (4, 1 din „7 metri”), Chiricuţă (4, 1 din „7 metri”), Vlaskalic (2), O. Ionescu (2), Ana-Gherman (2), Dincu (1), Toth (1), Balaban (1), C. Preda (1), I. Dinu. Antrenor: Goran Kurtes.

SCM Craiova: I. Munteanu – Tiron (8 goluri, 2 din „7 metri”), Zamfirescu (5), Apipie (3), Tănăsie (3), Cioaric (2), Ilie-Şelaru (1), Florică (1, 1 din „7 metri”), Eidem, Tomescu, Lazarin. Antrenor: Aurelian Roşca.

Arbitri: Adrian Nacu şi Adrian Rucoi (Mureş/Mureş).

Observator FRH: Horaţiu Belu (Bucureşti).

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 8/3 ratate (Sheiko, Chiricuţă, Shutska) – 3/0 ratate.

Eliminări „2 minute”: 4 (Ionescu, Dincu, Preda, Ana-Gherman) – 3 (Zamfirescu, Cioaric, Tomescu).

sursă: csmploiesti.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY