Mircea Anton: „Lumea își amintește de handbal când e un rezultat mare…”

0
664

mircea antonEchipa națională de junioare s-a încoronat regină a lumii la sfârșitul săptămânii trecute, în Macedonia. Performanța nu a rămas fără ecou în țară, iar Mircea Anton sugerează ca handbalul ar trebui să devină sport național.

Director tehnic în prezent la CSM Ploiești, Mircea Anton a trecut și el prin astfel de clipe cu naționala României și crede că rezultatul reprezintă o bună propagandă făcută sportului românesc. „Este o imagine pozitivă pentru handbal și pentru sportul românesc. Nu vreau să se uite că este o contribuție și a vechii conduceri tehnice. De 50 de ani, handbalul ține steagul sus. E cazul, dacă vor să valorifice, să se ia hotărârea ca handbalul să devină sport național, să fie obligatoriu în orele de educație fizică din școli, iar toți antrenorii care au format aceste jucătoare să devină antrenor emeriți, cu grad didactic obligatoriu.”, ne-a spus Mircea Anton. De asemenea, acesta este de părere că, dacă se vor rezultatele în continuare, să se investească în infrastructură. „Mi-aș dori ca cele mai reprezentante cluburi să primească, de exemplu, câte un microbuz, sau să se construiască în următorii cinci ani săli de sport moderne. Altfel, rezultatele vor fi în salturi. Lumea își amintește de handbal doar când e un rezultat mare…”, a încheiat Mircea Anton.

Săptămâna trecută, România a obținut după 15 ani o medalie de aur la un Campionat Mondial rezervat tineretului sau junioarelor.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY