Măgura Cisnădie și Gloria Bistrița au pierdut în Danemarca

0
494

Cele două reprezentante ale României în grupele Cupei EHF au pierdut partidele din etapa a treia, disputate în deplasare. Măgura Cisnădie a fost învinsă de Kobenhavn Handball, 22-33, iar Gloria Bistrița a cedat la Odense, 19-25.

Gloria Bistrița păstrează șanse la calificare, în ciuda acestei înfrângeri. Echipa lui Horațiu Pașca a făcut un meci bun la Odense timp de 45 de minute, a condus cu 14-12, însă a cedat cu 25-19 la final, în fața unei echipe pentru care evoluează, printre altele, campioana mondială Tess Wester sau Nycke Groot.

Măgura Cisnădie n-a avut nicio șansă la Copenhaga, unde a pierdut cu 33-22. Pentru cele două formații urmează revanșele cu Odense și Copenhaga, programate în acest weekend.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY