Lot de 12 jucătoare pentru Florin Pera la Trondheim: „Faptul că pornim cu șansa a doua poate să reprezinte un plus de motivație!”

0
2881

Cu 12 jucătoare a plecat Brăila la Trondheim, unde duminică dispută primul meci din „dubla” cu Byasen, reprezentanta Norvegiei în Cupa EHF. Față de lotul cu care Florin Pera a abordat primele trei meciuri din Liga Florilor a apărut un nume nou, Cristina Nan, care a jucat însă și în precedentul meci al Brăilei, cu Vâlcea.

În continuare Florin Pera nu se poate baza pe cele trei străine aduse în această vară, deși situația de la club a fost deblocată. În ciuda faptului că a putut fi legitimată în timp, Dziyana Ilyina nu are viză pentru Norvegia și a rămas la Brăila, dar va putea fi utilizată în meciul retur, de peste o săptămână. În schimb, transferurile Adrianei Medvedova și Marijei Shteriova nu s-au efectuat în timp, astfel că cele nu vor putea juca în cele două meciuri cu Byasen, nefiind incluse în lotul trimis către EHF.

Dunărea Brăila pleacă cu șansa a doua în disputa cu Byasen, așa cum admite Florin Pera, însă tehnicianul vicecampioanei admite că fetele sale pot produce surpriza în cazul în care se vor dărui timp de 60 de minute. „Ne dorim să realizăm un joc exact și echilibrat la Byasen, iar prestația echipei să ne dea încredere și speranță pentru jocul retur de la Brăila, în vederea realizării unui rezultat peste așteptări și anume calificarea în turul al treilea al Cupei EHF. Faptul că pornim cu șansa a doua poate să reprezinte un plus de motivație pentru jucătoare, iar abordarea partidei trebuie să fie fără presiune pentru un joc exact. În ceea ce privește lotul echipei Byasen, putem spune că au în componență jucătoare tinere, de valoare, două fiind și în lotul celei mai titrate echipe naționale la nivel european și mondial, Norvegia. Echipa noastră nu beneficiază de aportul celor trei străine din lot, însă cu atitudine și dăruire putem compensa aceste absențe și produce surpriza.”, ne-a declarat antrenorul Brăilei, Florin Pera.

Cele două echipe s-au mai întâlnit și în sezonul trecut, când Brăila a fost eliminată de Byasen după 23-34 în Norvegia și 25-24 pe teren propriu. Față de acele meciuri, trei jucătoare nu se mai regăsesc și în lotul actual al lui Byasen: Emilie Arntzen, Ida Alstad și Maria Hjertner.

Partida dintre Byasen și Dunărea Brăila va avea loc duminică, de la ora 19:00.

sursă foto: Facebook Sportul Ilustrat – Sorin Pană

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY