INTERVIU: Cristi Ghiță: „Vreau să-mi demonstrez că pot să joc la un nivel înalt”

0
423

cristi ghita selestatLa 13 ani distanță de la plecarea lui Dragoș Dobrescu de la Selestat, la echipa franceză a ajuns un alt român, Cristi Ghiță. Interul dreapta al naționale ne-a vorbit în cadrul unui interviu despre transferul său la Selestat și de perioada petrecută până acum în Franța, dar și de obiectivele sale.

Până acum, Selestat a disputat trei partide oficiale în acest sezon, două în campionat și una în Cupa Ligii, dintre care una singură a fost câștigată, cu Istres, în etapa a doua a LNH. Chinuit de accidentări în acest debut de sezon, Cristi Ghiță a evoluat totuși în toate partidele, marcând de patru ori. Vestea bună este însă că fostul jucător al Bacăului se simte din ce în ce mai bine și va ajunge curând la capacitate maximă.

-Cristi, cum e în Franța ?
-Eu sunt foarte mulțumit, e o diferență mare, mai ales de managament. M-am acomodat repede, am avut ceva probleme cu accidentările, dar încet, încet ajung la capacitate maximă. Acum e bine, încep să joc din ce în ce mai mult.

-În prima etapă te-ai întâlnit cu Alex Csepreghi. Cum a fost revederea ?
-De fiecare dată când ne întâlnim noi, românii, e un motiv de bucurie. Păcat că noi nu am jucat ce trebuia, dar am avut și probleme cu accidentările. Dacă vom fi toți sănătoși, vom reuși lucruri frumoase. Sâmbătă am fost 13 jucători, de exemplu, e greu în aceste condiții.

-Cum a fost primul meci de pe teren propriu ?
Foarte frumos. Avem o sală destul de mare, aproximativ 2500 de locuri, toată lumea se comportă civilizat. E bine că am câștigat, Istres e o nou-promovată, nu ne mai permiteam să facem pași greșiți.

-Mergeți la Montpellier în etapa a treia. Cum vezi acest meci ?
Montpellier e una din cele mai tari echipe, e foarte importantă în Franța, indiferent de cine pleacă de la echipă. E o echipă despre care toată lumea vorbește frumos. Mergem să ne batem, se pot produce surprize, PSG a pierdut cu St. Raphael și Dunkerque cu Cesson, deci nu se știe niciodată. Moralul este bun, avem doar de câștigat din acest meci.

-Cum te-au primit colegii ?
Eu zic că atmosfera este bună, am și un coleg cu care vorbesc românește, Djordje Pesic, care a evoluat la Minaur timp de trei sezoane. Mi-a fost mai ușor să mă acomodez.

-Ce ți-ai propus de la acest sezon ?
-Mi-am propus să joc cât mai bine, vreau să-mi demonstrez mie în primul rând că pot la un nivel înalt. Îmi doresc să cresc în joc, să ajung joc la o echipă mai bună în viitor. Important este să fiu sănătos.

-Cum vezi plecările voastre în străinătate, a ta, a lui Alex Șimicu, Alex Csepreghi sau Bogdan Criciotoiu, în perspectiva echipei naționale ?
-Sunt foarte benefice. Jucăm în cele mai importante campionate din lume, mereu mecurile sunt toate foarte tari. Aici este vorba de profesionalism și de mentalitate de învingător. Cum au „furat” nemții sau francezii de la noi în urmă cu mult timp, așa trebuie să „furăm” noi de la ei acum.

-Ați plecat voi în străinătate, au venit străini de valoare în țară.
-E foarte ciudat. E bine că și campionatul României s-a întărit, am urmărit majoritatea meciurilor, sunt plăcut surprins de nivel. E mult, mult mai echilibrat, toate echipele speră la un loc cât mai sus. Străinii au ridicat valoarea campionatului.

-Acum că ai văzut ce înseamnă să joci afară, te mai gândești să te întorci în România ?
-Întotdeauna e o posibilitate să mă întorc. Pentru mine, prima opțiune rămâne Franța. Îmi doresc să joc cât mai mult timp aici, dar dacă nu se poate, voi lua în calcul să revin în România.

sursă foto: dna.fr

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY