INTERVIU: Alin Șania, după primele meciuri amicale ale verii: „E dificil să comunicăm cu străinii”

4
2358

alin sania csm calarasiCSM Călărași a disputat vineri și sâmbătă primele două amicale ale verii, împotriva a două echipe de tradiție din handbalul românesc, Steaua și Dinamo. La finalul partidei de astăzi, cu Dinamo, în care au debutat și noile achiziții ale călărășenilor, Pavel Gurkovsky, Bogdan Șoldănescu, Roman Zacaciurin, Vadim Braznik, Silvian Amihăesi, Anatoli Bulov și Oleg Kumogorodsky, Alin Șania ne-a vorbit în cadrul unui interviu.

-Alin, o primă concluzie la cald, după aceste două meciuri amicale ?
-E primul turneu amical, unii sunt mai entuziasmați, alții sunt mai puțin pregătiți în sală. Nu poți să tragi o concluzie concretă, să zici că acesta este nivelul maxim al unei echipe. Urmează două săptămâni cu turnee, toate echipele se vor pregăti specific în sală, zic că turneul de la Vaslui va fi cât de cât apropiat de valoarea adevărată.

-Astăzi au fost ceva momente mai tensionate în teren. 
-Se mai întâmplă, e normal. Noi am avut meci ieri, ei au avut două antrenamente, în timpul meciului suntem prieteni, dar asta nu înseamnă că nu ne batem pe teren !

-Cum vezi acest sezon al Ligii Naționale ?
-Anul acesta a crescut foarte mult, s-a dat drumul la foarte mulți străini, să vedem cum se vor acomoda. Liga crește mult valoric și vor fi 4-5 echipe care se vor bate la titlu, față de anii precedenți, când au fost una cam una și jumătate. Să sperăm că nu vor avea probleme Constanța și va fi campionatul cam cel mai puternic din ultimii 7-8 ani. Din păcate, suferă echipa națională.

-Ce părere ai despre jucătorii care au venit la CSM Călărași ?
-Sunt jucători buni, muncitori, cu experiență, dar este greu să comunicăm cu ei. Vorbesc foarte puțin engleză, cât de cât încercăm acum să-i învățăm limbajul handbalistic și atât. Sunt jucători care vor face treabă bună și vor ajuta echipa.

-Ți-e dor de Steaua ?
-Am jucat ieri cu Steaua ! A fost o vreme frumoasă, dar în viață, tot timpul ca sportiv azi ești aici, mâine în altă parte. Steaua din care am făcut parte nu mai există, din păcate.

sursă foto: editia.ro

4 COMMENTS

LEAVE A REPLY