HCM Baia Mare, ultima formatie calificata în Final Four-ul Cupei Romaniei

0
473

baia mare-cluj 14-15 cupaHCM Baia Mare s-a calificat in Final Four-ul Cupei Romaniei, dupa ce a trecut in optimi de Corona, la Brasov, cu 25-21, si a invins in aceasta seara U Alexandrion Cluj cu 35-23 in sferturile de finala. Meciul a fost dominat fara drept de apel de detinatoarea trofeului, baimarencele conducand de la un capat la altul partida si distantandu-se la maximum 15 goluri de adversar. A fost cea mai categorica victorie din sferturile Cupei Romaniei, pentru trofeu urmand sa lupte – in Baia Mare, in 25 si 26 aprilie – CSM Bucuresti, Universitatea Neptun Constanta, SCM Craiova si HCM Baia Mare, castigatoarea ultimelor doua editii de Cupa Romaniei.


Cinci minute, atat a rezistat tanara formatie a Clujului sa joace de la egal la egal cu  campioanele Romaniei. De la scorul de 4-3, insa, Do Nascimento ia meciul pe cont propriu si puncteaza de trei ori la rand, ducand scorul la 7-3 in minutul 9. Echipa oaspete reuseste in minutele care urmeaza sa pastreze o distanta de trei-patru goluri fata de baimarence. De la 9-6, cat era scorul in minutul 15, HCM-ul inscrie de trei ori consecutiv (de doua ori prin Abbingh si o data prin Do Nascimento) si distanta creste in premiera la sase goluri: 12-6 in minutul 18. Din acest moment este vorba numai despre dimensiunile pe care le va lua scorul, in prima repriza distanta maxima fiind de opt goluri (15-7 in minutul 22, 16-8 in minutul 24). Dupa 30 de minute este 19-12.

Dupa patru minute din actul secund este atinsa distanta de 10 goluri: 22-12. Si daca in prima repriza a fost vorba despre un recital de trei goluri ale lui Do Nascimento, in actul secund Herrem puncteaza de patru ori la foc automat pentru HCM. De altfel din minutul 39, de la scorul de 24-16, clujencele nu mai gasesc solutii sa invinga defensiva baimareana, gazdele inscriind de sapte ori la rand, ecartul atingand cota 15 in minutul 48: 31-16. Aceasta este diferenta cea mai mare din meci, fiind atinsa din nou cu patru minute inainte de fluierul final: 35-20. Partida se termina la scorul de 35-23, care consfinteste cea mai categorica victorie din sferturile Cupei Romaniei, editia 2015.
De remarcat ca azi a revenit pe foaia de joc pentru HCM Baia Mare Melinda Geiger, cea care – in luna august 2014, in partida cu Rostov Don din cadrul primei editii a “Baia Mare Champions Trophy” – a suferit o accidentare, fiind diagnosticata cu ruptura de ligamente incrucisate. Operata la inceputul lunii septembrie, Melinda Geiger a parcurs o lunga perioada de recuperare, fiind azi primita cu aplauze de suporterii HCM-ului. Revenirea baimarencei pe semicercuri se mai amana, insa, tehnicianul Tone Tiselj alegand sa nu o trimita azi in teren. 

HCM Baia Mare – U Alexandrion Cluj 35-23 (19-12) 
Sala sporturilor “Lascar Pana”; 
Sferturile de finala ale Cupei Romaniei; 
Au arbitrat: Ionut Tudor Ifrim si Ovidiu Alex Ilisei (Neamt); 
Observator FRH: Radu Vladut (Bacau); 
Aruncari de la 7m: 6-7 (transformate 4-5, au ratat Buceschi si Pirvut, respectiv Laslo si Tetean); 
Minute de eliminare: 6-2; 

HCM Baia Mare: Ungureanu (5 interventii), Cetateanu (6+2) – Do Nascimento 8 (4 din aruncari de la 7m), Herrem 7, Abbingh 5, Nechita 4, Buceschi 3, Makeeva 2, Marin 2, Davydenko 2, Ardean Elisei 1, Lobach 1, Pirvut, Szucs, Geiger, Tatar; antrenori: Tone Tiselj (principal) si Grega Karpan (secund); 

U Alexandrion Cluj: Enache (5), Mazareanu (6+1) – Paraschiv 3 (1), Ivan 3 (1), Chintoan 3, Popa 3, Laslo 2, Tetean 2, Petrus 2 (1), Valean 2, Gheran 2 (2), Boian 1, Carjan; antrenori: Carmen Amariei (principal) si Rodica Petrus (secund); 

sursa text si foto: emm.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY