HC Zalău ia două puncte mari în Cehia în ecuația calificării!

0
1333

HC Zalău a reuşit o victorie frumoasă în deplasare cu echipa cehă DHK Banik Most, cu scorul de 25-22 (11-12), duminică seara, în Grupa D a Cupei EHF la handbal feminin.

Prima parte a meciului a fost echilibrată, dar echipa antrenată de Gheorghe Tadici a reuşit să se desprindă la două goluri, 9-6 (min. 20). Banik Most a restabilit egalitatea, 10-10 (27), iar la pauză conducea cu 12-11.

Echipa cehă a condus cu 15-11 (38), 17-13 (40), iar în min. 44 avea 19-17. Formaţia oaspete a dominat ultimul sfert de oră, întorcând rezultatul după cinci goluri consecutive, 19-22 (53). HC Zalău a câştigat cu 25-22, obţinând a doua victorie consecutivă în grupă.

Pentru HC Zalău au marcat Roxana Rob 6 goluri, Dana Abed-Kader 5, Ana-Maria Dragut 4, Raluca Irimia 3, Maria Valentina Panici 3, Ana Cătălina Ciolan 2, Andrada Trif 2.

Golurile echipei cehe au fost reuşite de Dominika Zachova 8, Petra Manakova 5, Sara Kovarova 4, Katerina Dvorakova 1, Tereza Chmelarova 1, Veronika Sipova 1, Katarina Kostelna 1, Michaela Janouskova 1.

Au arbitrat lituanienii Tomas Barysas şi Povilas Petrusis, iar delegat EHF a fost ungurul Gergely Vattay.

În celălalt meci al grupei, sâmbătă, Larvik a învins în deplasare formaţia suedeză H 65 Hoors HK cu 27-25.

Larvik este lider, cu 5 puncte, urmată de HC Zalău, 4 puncte, H 65 Hoors HK, 2 puncte, Banik Most, 1 punct.

Echipa zălăuană va juca următorul meci pe 27 ianuarie, acasă, cu DHK Banik Most.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY