Florin Pera, precaut înaintea meciului cu Deva: „Trebuie să tratăm meciul cu maximă atenție !”

0
317

florin peraDupă înfrângerea cu SCM Craiova din urmă cu două etape, HCM Roman vrea să se revanșeze în fața propriilor suporteri. Romașcancele vizează victoria în partida cu Deva, de duminică dimineață, de la ora 11:00.

Romanul a bifat primul succes în etapa trecută, la Ploiești, la limită,scor 23-22. Florin Pera se arată mulțumit de prestația echipei sale din meciul precedent, dar trage un semnal de alarmă înaintea partidei cu Deva. „Am avut o altă atitudine la Ploiești, altă determinare, față de meciul cu Craiova. Ne-am refăcut moralul în acest meci, vom întâlni o echipă foarte bună, care și-a păstrat jucătoarele cele mai importante. Pe Deva o cunosc destul de bine, au arătat cu Baia Mare că formează o echipă care poate pune probleme oricui. Avem tot lotul valid, fetele s-au pregătit destul de bine. Trebuie să tratăm meciul cu maximă atenție și foarte multă disciplină, pentru că nu ne permitem să mai facem pași greșiți.”, ne-a declarat Florin Pera, antrenorul Romanului. Acesta știe de unde va veni principalul pericol în meciul de mâine. „Cartaș poate face diferența, an de an este una din cele mai importante marcatoare ale campionatului.”.

Partida dintre HCM Roman și CSM Cetate Deva va avea loc duminică, de la ora 11:00.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY