Finalul sezonului, tot mai aproape și în România

0
794

Sezonul 2019-2020 se apropie de sfârșit și în România, după ce toate celelalte întreceri importante ale Europei au fost deja încheiate. Conducătorii din Liga Florilor și-au exprimat astăzi dorința ca întrecerile interne să nu fie reluate, într-o videoconferință cu oficialii FRH.

Toate cele 13 cluburi din Liga Florilor au informat Federația Română de Handbal că nu doresc ca sezonul 2019-2020 să fie reluat, ca nicio echipă să nu retrogradeze și ca în sezonul următor pe prima scenă să evolueze 16 formații. Acest aspect va fi oficializat pe 18 mai, atunci când se va reuni Consiliul de Administrație. Tot atunci se va stabili și clasamentul final, formațiile care vor reprezenta România în cupele europene, dar și echipele care vor promova din Divizia A.

Mâine va avea loc o nouă videoconferință, în care vor participa oficialii cluburilor din Liga Zimbrilor.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY