Dumitru Muși și-a reziliat contractul cu Gloria Buzău! „Sunt foarte mulțumit cu ce am realizat în acest sezon!”

1
2906

Instalat la începutul sezonului pe banca tehnică a Gloriei Buzău, Dumitru Muși și-a reziliat în această săptămână înțelegerea cu formația nou-promovată în Liga Florilor, pe cale amiabilă.

Dumitru Muși pleacă de la Gloria Buzău cu o zi înaintea partidei pe care echipa o susține la Cisnădie, în etapa a 16-a. „Ne-am despărțit pe cale amiabilă, din cauza unor probleme personale pe care le am. Vreau să le mulțumesc pe această cale celor de la club, care susțin echipa și care crează condiții bune. Le urez succes în continuare!”, ne-a spus Dumitru Muși.

În același timp, tehnicianul se declară mulțumit de felul în care Gloria Buzău a arătat în acest sezon. „Sunt foarte mulțumit cu ceea ce am realizat în acest sezon la Gloria Buzău, dar e adevărat că sunt un antrenor exigent și întotdeauna îmi doresc mai mult. Într-un timp scurt, am reușit să formez o echipă, iar o nou-promovată a ajuns să aibă un joc bun și rezultate bune.”, a concluzionat Dumitru Muși.

La Cisnădie, Gloria Buzău va fi pregătită de Romeo Ilie și Radu Bogdan. Dumitru Muși lasă pe Gloria Buzău pe locul 9, cu cinci victorii în 13 etape.

1 COMMENT

  1. […] Tehnicianul se declară mulțumit de felul în care Gloria Buzău a arătat în acest sezon. „Sunt foarte mulțumit cu ceea ce am realizat în acest sezon la Gloria Buzău, dar e adevărat că sunt un antrenor exigent și întotdeauna îmi doresc mai mult. Într-un timp scurt, am reușit să formez o echipă, iar o nou-promovată a ajuns să aibă un joc bun și rezultate bune.”, a concluzionat Dumitru Muși. -potrivit handbalvolei.ro […]

LEAVE A REPLY