Dinamo pierde la limită disputa de la Plock

0
676

Handbaliștii de la Dinamo au cedat sâmbătă în Polonia, în fața echipei Orlen Wisla Plock, scor 29-28, într-un meci contând pentru Grupa D a Ligii Campionilor. Roș-albii au făcut un meci bun la Plock și puteau pleca acasă cu cel puțin un punct, dar au plătit tribut deselor eliminări dictate împotriva lor (7 în prima repriză / 9 în total).

Dinamo a făcut un meci bun cu Wisla Plock, cea mai puternică echipă din grupă, conform declarației antrenorului Constantin Ștefan. Cu orgoliul rănit în meciul de la București (câștigat de Dinamo cu 24-21), polonezii s-au mobilizat la maximum și au controlat prima parte a jocului, profitând și de desele superiorități avute. Avântul lor a mai fost stopat însă de portarul Makrem Missaoui, care a scos mingi pe bandă rulantă, mai ales în situații de ”unu la unu”.

Wisla a condus în prima repriză și cu patru goluri (10-6 și 11-7), dar Dinamo a lăsat permanent impresia că poate comprima distanța. În minutul 37, alb-roșiii au ajuns la un gol în spate, 17-16 pentru gazde, moment în care au urmat o eliminare în tabăra campioanei României care a înclinat din nou balanța în favoarea Wislei, care a ajuns la 25-19 (min. 52). Dinamo nu a cedat și a recuperat, ajungând în marja a două goluri. Ultima reușită dinamovistă a venit când mai erau 5 secunde, iar victoria Wislei era asigurată. Dinamo a ratat și două aruncări de la 7 metri în momente importante.

După rezultatele din această etapă, lupta la vârful grupei D devine tot mai acerbă, toate cele patru echipe din față având șanse de a merge mai departe. Pentru Dinamo, meciul cu Abanca Ademar Leon, de joi 8 noiembrie (ora 18:00), de pe teren propriu, devine decisiv.

ORLEN WISLA PLOCK – DINAMO 29-28 (14-12)

Wisla: Borbely, Wichary – Daszek 7, Sulic 6, Mlakar 4, Moya 3, Mihic 3, Krajewski 1, Racoţea 1, Obradovic 1, Tarabochia 1, Zabic 1, De Toledo 1, Zdrahala, Goralski, Piechowski.

Dinamo: Missaoui, Grigoraş – Zulfic 6, Bannour 5, Kuduz 4, Şandru 3, Komogorov 3, Szasz 2, Descat 1, Alouini 1, Negru 1, Gavriloaia 1, Acatrinei 1, Savenco, Mousavi.

sursă: csdinamo.eu

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY