Dinamo este campioana sezonului regular, Steaua respiră după victoria cu Constanța! Călărașiul s-a impiedicat la Focșani, Odorheiul pierde două puncte la Timișoara!

0
2501

După ce marți Suceava a câștigat trei puncte importante la Satu Mare, miercuri au avut loc alte patru partide foarte interesante în Liga Națională de handbal masculin.

Dinamo București este matematic campioana sezonului regular, cu trei etape înainte de final. Campionii și-au asigurat acest statut după 31-28 cu HC Vaslui, însă misiunea lor nu a fost deloc simplă în fața băieților lui Sandu Iacob.

Deși fără mai mulți jucători importanți (Lasica, Simovic, Santeiu), Timișoara a scos un punct din disputa cu Odorhei, scor 31-31, deși harghitenii conduceau cu 31-28 în minutul 56! Odorheiul pierde astfel două puncte importante în lupta pentru podium, fiind la două lungimi de CSM București în acest moment.

Steaua a reușit prima victorie din 2017, 30-27 (17-15) cu HC Dobrogea Sud Constanța. Dacă steliștii au evoluat mult mai bine decât în precedentele meciuri din acest an, oaspeții au ratat mult, inclusiv cinci aruncări de la șapte metri. Roș-albaștri revin în cursa pentru play-off cu șanse importante, profitând de înfrângerea Călărașiului de la Focșani.

A fost 23-21 (11-9) pentru focșăneni după un final pe muchie de cuțit. Gazdele au fost în permanență la conducere, iar călărășenii au alergat în permanență după egalare. Oaspeții au egalat la 21 în minutul 57, iar Băluț și Eros, cel din urmă și cel mai bun marcator al partidei, au adus victoria Focșaniului. Una care poate conta enorm, în cazul în care Călărașiul va evolua în play-out.

Etapa se încheie astăzi, cu meciul CSM București-CSM Făgăraș, transmis de TVR HD. Rezultatele etapei de până acum (click pe scor pentru marcatori):

sursă foto: globalsports.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY