Dinamo câștigă categoric primul meci cu Constanța!

0
1805

Campioana Dinamo Bucureşti a învins-o pe AHC Dobrogea Sud cu scorul de 36-27 (16-12), luni seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, într-un prim meci al seriei din sferturile de finală ale Ligii Naţională de handbal masculin.

Oaspeţii s-au menţinut aproape de Dinamo timp de 25 de minute, dar gazdele s-au desprins apoi şi au intrat la pauză cu un avans de patru goluri, 16-12. În partea secundă, avantajul echipei Dinamo a crescut constant până la zece goluri, 28-18 (47), scorul final fiind de 36-27.

Pentru Dinamo au marcat Descat 8 goluri, Komogorov 8, Sajad Esteki 5, Mironescu 3, Şandru 3, Gavriloaia 2, Mousavi 2, Mocanu 2, Gaiducenko 1, Savenco 1, Bera 1.

Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Vujovic 8, Crnoglavac 5, Nistor 4, Nikolic 3, Buricea 2, Cutura 1, Csog 1, Rohozneanu 1, Toma 1, Vujadinovic 1.

Al doilea meci al seriei va avea loc joi la Constanţa. Play-off-ul are loc după sistemul cel mai bun din trei partide, un eventual meci decisiv fiind programat la Bucureşti, pe 29 aprilie.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY