Craiova pierde în fața echipei lui Trefilov

0
459

SCM Craiova a fost învinsă de formaţia rusă Kuban Krasnodar cu scorul de 28-26 (12-12), duminică, în deplasare, într-un meci din Grupa A a Cupei EHF la handbal feminin.

În prima repriză, echipa din Bănie a condus cu 3-2, 4-3 şi 6-5, apoi avantajul a crescut la două goluri, 7-5, 8-6, 9-7, 10-8, dar la pauză scorul a fost egal, 12-12. SCM Craiova a condus la două goluri şi în partea secundă, 14-12, 15-13, 16-14, dar a fost egalată. Ultima oară când SCM Craiova a avut avantaj pe tabelă a fost în min. 46, 21-20. Kuban a marcat apoi trei goluri la rând şi s-a desprins în câştigătoare.

Cea mai bună jucătoare de la SCM Craiova a fost Carmen Şelaru, iar de la Kuban a fost portarul Victoria Kalinina.

Pentru SCM Craiova au marcat Carmen Şelaru 4 goluri, Jelena Trifunovic 4, Zeljka Nikolic 4, Patricia Vizitiu 4, Cristina Florianu 4, Valentina Ardean-Elisei 3, Dana Pricopi 2, Bobana Klikovac 1.

Golurile echipei antrenate de reputatul Evgheni Trefilov au fost reuşite de Liubov Arişina 6, Iaroslava Frolova 5, Ekaterina Barkalova 3, Ekaterina Fanina 3, Diana Golub 2, Iana Savinova 2, Iulia Gariaeva 2, Ana Efimkina 2, Lada Samoilenko 1, Ekaterina Matlaşova 1, Elizaveta Sobina 1.

Au arbitrat azerii Emil Agakişi şi Ernest Agakişi, iar delegat EHF a fost lituanianul Algis Mikucionis.

În altă partidă, Randers HK a dispus de Brest Bretagne Handball cu 26-18.

Brest ocupă primul loc, cu 4 puncte (+1), urmată de Kubvan, 4 puncte (-1), Randers HK, 2 puncte (-1), SCM Craiova, 2 puncte (+1).

SCM Craiova va juca următorul meci pe 27 ianuarie, acasă, cu Kuban.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY