Restanța dintre Corona Brașov și Măgura Cisnădie, din etapa a 12-a, a avut loc miercuri seară la Brașov și a fost adjudecată de gazde. A fost 29-26 pentru fetele lui Ion Crăciun, care urcă pe podiumul campionatului chiar peste Măgura Cisnădie.
Corona a avut puterea de a reveni de la 7-10 și 12-14 în finalul primei reprize, iar cele două formații au intrat la cabine la egalitate, 15-15. Partea a doua a fost controlată de brașovence, acestea desprinzându-se la 22-18 după golul Marinei Dmitrovic din minutul 46, iar diferența de patru lungimi s-a menținut până în final. Antrenorul echipei de handbal Corona Braşov a declarat după victoria în faţa celor de la Măgura Cisnădie, care a dus formaţia braşoveană pe locul trei, că este mulţumit de atitudinea echipei într-un meci important, pe care îl consideră „de excepţie”, din anumite puncte de vedere. „Eu zic că tot meciul a fost de excepţie prin felul în care s-a desfăşurat, pentru că eu cred că Măgura Cisnădie este o echipă cu mare experienţă, au jucătoare care au jucat în ligă şi prin loturile naţionale aşa că nu trebuie să vă supăraţi că am mai produs şi ceva emoţii. Când ai în faţă o echipă ca aceasta nu poţi să intri în teren şi gata, să câştigi cu zece goluri imediat.”, a spus Ion Crăciun.
Rezultatele etapei a 12-a (click pe scor pentru marcatoare) și clasamentul la zi:
Clasament Liga Națională feminină – 2018/2019
Pos | Team | J | V | E | Î | GM | GP | Golaveraj | Puncte |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() | 24 | 22 | 0 | 2 | 708 | 565 | 143 | 66 |
2 | ![]() | 24 | 22 | 0 | 2 | 654 | 539 | 115 | 66 |
3 | ![]() | 24 | 14 | 0 | 10 | 598 | 588 | 10 | 42 |
4 | ![]() | 24 | 13 | 2 | 9 | 579 | 575 | 4 | 41 |
5 | ![]() | 24 | 13 | 1 | 10 | 607 | 598 | 9 | 40 |
6 | ![]() | 24 | 13 | 0 | 11 | 579 | 558 | 21 | 39 |
7 | ![]() | 24 | 10 | 3 | 11 | 647 | 650 | -3 | 33 |
8 | ![]() | 24 | 10 | 3 | 11 | 568 | 575 | -7 | 33 |
9 | ![]() | 24 | 9 | 2 | 13 | 576 | 593 | -17 | 29 |
10 | ![]() | 24 | 9 | 1 | 14 | 577 | 601 | -24 | 28 |
11 | ![]() | 24 | 8 | 2 | 14 | 551 | 589 | -38 | 26 |
12 | ![]() | 24 | 4 | 0 | 20 | 620 | 704 | -84 | 12 |
13 | ![]() | 24 | 1 | 2 | 21 | 503 | 632 | -129 | 5 |
14 | ![]() | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |