Constanța se impune pentru a doua oară consecutiv la Timișoara!

0
522

HC Dobrogea Sud a câștigat la Timișoara și rămâne liderul campionatului, cu 45 de puncte, urmată de CSM București (40 puncte), care joacă miercuri cu Steaua și sâmbătă restanța cu CSM Focșani.

Niciuna dintre formații nu a reușit să rupă echilibrul până în ultimele minute. HCD a trecut peste un moment greu înainte de pauză, când Poli a condus cu 15-11. Băieții lui Zvonko Sundovski au intrat la vestiare cu un handicap de trei goluri, 12-15. Kevic, în atac, și Mitrevski, între buturi, au fost oamenii meciului pentru HCD. Nikola a apărat un 7 metri, la 25-25, și a fost imitat imediat de Iancu, la 27-26, după ce Vujovic și Malinovic ne-au adus în avantaj pentru prima dată după pauză. Nistor a majorat diferența la două goluri, 28-26, apoi Vujovic a marcat pentru desprinderea decisivă, 29-26, înainte ca Mitrevski să iasă încă o dată la rampă.

Branko Angelovski, team-managerul echipei: ”În momentele cele mai grele, băieții au găsit energie și au jucat cu capul ca să câștige meciul. Am arătat că suntem o echipă care se poate gândi la lucruri mari. Mitrevski și Iancu fac un cuplu foarte foarte bun în poartă. Kevic a jucat încă o dată foarte bine. Pe inter dreapta, indiferent că e Crnoglavac sau Malinovic, suntem puternici. La fel, pivoții. Aripile tinere, Csog și Nistor, au luat ștafeta de la Buricea și Toma după pauză. Suntem mulțumit de toți băieții, de staff, ECHIPA a câștigat meciul pe un teren greu, după o deplasare obositoare. Nu a fost ușor după meciul cu Porto, eram jos și fizic și psihic. Am fost jucător și știu ce înseamnă să te aduni după ce pierzi acasă.”

Programul etapei a 19-a (click pe scor pentru marcatori) și clasamentul la zi:

Clasament Liga Națională masculină – 2018/2019

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
124200471559312260
22418246625659756
32416357346409451
42415456876127549
52415366696195048
62415276766274947
72414466526025046
824121116346082637
9249312689697-830
10246216577652-7520
11246018592662-7018
12245217574648-7417
13244020630727-9712
14240024614853-2390

sursă: hcdobrogeasud.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY