Campioana, de neoprit la București

0
652

csmb-hcm 14-15HCM Constanța a revenit în fotoliul de lider, cel puțin până în această după-amiază, când HC Odorhei evoluează pe terenul Călărașiului. Campionii au câștigat vineri seară în capitală, 25-21 în fața CSM-ului, după un meci controlat cu autoritate.

Niciuna din cele două formații nu a reușit cel mai bun joc al său. Gazdele s-au întrecut în greșeli, în timp ce campionii au irosit multe situații clare de gol, în fața unui inspirat Blazevic, ce a limitat serios proporțiile scorului. Chiar și așa, HCM-ul a fost în control și nu a dat șansa elevilor lui Bozo Rudic și Ovidiu Mihăilă decât să egaleze, la 4 și la 5, deși până în minutul 13, Cristescu adunase deja două eliminări. În aceste condiții, Sundovski a decis să-și menajeze pivotul și l-a trimis pe mezinul Robert Gal în teren, care a făcut un meci bun în Sala „Rapid”. Interul stânga a stabilit scorul pauzei, 12-9, cea mai mare diferență de altfel dintre cele două echipe din primele 30 de minute.

În actul secund HCM a dominat și mai clar meciul, Humet fiind de neoprit, în timp ce bucureștenii au continuat să risipească multe atacuri, deși antrenorii echipei au schimbat în permanență linia de nouă metri. S-a ajuns astfel ca HCM să aibă un avantaj de șapte goluri pe finalul meciului, diminuat în ultimele secvențe ale partidei. 25-21, succes cu care Constanța revine pe primul loc, pentru cel puțin o zi.

Marius Novanc, CSM București: „Am făcut un joc slab, mai ales în prima repriză când am făcut câteva greșeli neforțate care ne-au turnat plumb în picioare. Nu ne-a ieșit nimic și încrederea a cam dispărut. În a doua repriză, am început la fel și ei s-au desprins. Era o șansă bună să urcăm pe podium, mai aveam două meciuri de campionat, această victorie era una de moral. Ne așteaptă un meci greu la Timișoara, ca toate din campionat, vrem să câștigăm. Încă e posibil să terminăm în primele patru echipe, lucru care ne-ar avantaja.”

Zvonko Sundovski, HCM Constanța: „Era un meci foarte important pentru noi, fiecare meci e important, știam asta. Jucăm în play-off, jucăm în Final Four-ul Cupei României, am jucat în grupele Cupei EHF și sunt foarte mulțumit de cum am evoluat în acele meciuri. Gândul meu este să luăm fiecare meci în parte. Ne așteaptă partida cu Suceava, este foarte important să câștigăm. Echipa a făcut diferența astăzi, noi avem un sistem de joc de trei ani, fiecare jucător care vine se adaptează acestui stil de joc. Avem un grup care se bate în fiecare meci pentru victorie și asta a făcut diferența.”

CSM București-HCM Constanța 21-25 (9-12)
CSM București: Iancu, Blazevic (portari), Marijanac 5 goluri, Stavrositu 4, Novanc 3, Wetterbrandt 2, Sîncelean 2, Constantinescu 2, Șomlea 2, Milosevic 1, Militaru, Kostadinovic, Rotaru, Ungureanu, Stamate
HCM Constanța: Stănescu, Popescu (portari), Humet 7 goluri, Gal 5, Cutura 5, Buricea 4, Rakcevic 2, Cristescu 2, Vujadinovic, Toma, Adzic, Baican
Aruncări de la 7m: 5/4, respectiv 3/2
Eliminări: 0 x 2 min., respectiv 4 x 2 min.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY