Calificare ratată!

0
1564

Naționala feminină de handbal a României a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European – EURO 2016 – din Suedia, după ce a fost învinsă clar de formația Danemarcei, cu scorul de 21-17 (12-10), miercuri, la Helsingborg, în ultimul său meci din Grupa a II-a principală.

Tricolorele, care aveau nevoie de cel puțin un egal pentru a se califica în penultimul act, vor juca pentru locurile 5-6.

România nu a mai reușit jocurile bune de până acum, fiind anihilată de incomoda formație daneză. Jucătoarele antrenate de Ambros Martin au fost neinspirate mai ales pe faza de atac, unde vedeta noastră, Cristina Neagu, a fost blocată foarte bine. Apărarea a fost singurul compartiment care a funcționat bine, dar și aici au existat momente în care echipa a fost surprinsă.

Portarul danez Sandra Toft a fost de departe omul meciului, apărând nu mai puțin de 15 șuturi din cele 30 trase de românce.

România a jucat foarte bine în primele 20 de minute și a condus în majoritatea timpului cu un gol avans, dar de la 9-8 (23), scorul a devenit 9-11 (27) și danezele au luat jocul pe cont propriu. Danemarca a avut la pauză 12-10, iar în minutul 35 se desprinsese la patru goluri, 16-12. Peste cinci minute, diferența creștea la cinci goluri, 17-12. Danezele au avut diferență maximă, șase goluri (19-13), în minutul 46, România s-a apropiat la 19-15 (48), dar apoi timp de șapte minute nu s-a marcat niciun gol. Danemarca a învins cu 21-17 și s-a calificat în semifinale.

Au evoluat echipele:
România: Paula Ungureanu (6 mingi apărate), Denisa Dedu (2 mingi parate) — Aneta Udriștioiu (1), Gabriella Szucs, Melinda Geiger (1), Crina Pintea (2), Eliza Buceschi (4), Cristina Neagu (3), Cristina Florică, Cristina Laslo (2), Ana Maria Iuganu (1), Cristina Zamfir (1), Oana Manea (1), Mădălina Zamfirescu (1), Florina Chintoan, Laura Chiper. Selecționer: Ambros Martin.

Danemarca: Sandra Toft (15 mingi apărate), Althea Rebecca Reinhardt — Anna Sophie Okkels, Maria Fisker (1), Anne Mette Hansen (9), Kathrine Heindahl, Lotte Grigel, Stine Bodholt Nielsen (3), Mette Tranborg (4), Anne Cecilie Dornonville De La Cour (1), Trine Ostergaard Jensen (1), Stine Jorgensen (2), Line Haugsted. Selecționer: Klavs Bruun Jorgensen.

Au arbitrat spaniolii Andreu Marin și Ignacio Garcia.

Ungaria și Rusia au terminat la egalitate, 26-26, în primul meci al zilei.

România va termina pe locul al treilea și va juca vineri, în partida pentru locurile 5-6, cu Germania sau Franța (16,45, ora României).â

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY