Zoran Nikolic, suspendat pentru returul cu HC Victor

0
565

HC Dobrogea Sud Constanța a plecat ieri spre Rostov, unde va disputa manșa retur a dublei cu HC Victor Stavropol, din preliminariile EHF European League. Djordje Cirkovic nu se va putea baza însă pe Zoran Nikolic, care a văzut cartonașul roșu în finalul meciului tur.

Zoran Nikolic a fost suspendat o etapă pentru cartonașul roșu primit în minutul 59 al disputei tur. Pivotul sârb și-a lovit un adversar cu cotul, iar acțiunea a fost considerată intenționată de către EHF. Constanța poate face apel la această decizie în termen de șapte zile.

HC Dobrogea Sud Constanța dispută duminică returul cu HC Victor Stavropol, la Rostov, acolo unde a plecat încă de ieri. În tur, băieții lui Djordje Cirkovic s-au impus cu 26-18 și sunt ca și calificați în ultimul tur preliminar al EHF European League.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY