Zi perfectă în Cupa EHF! CSM București a câștigat la șase goluri în fața lui Zamet, Poli s-a impus în Norvegia!

0
1898

Cele două reprezentante ale României în Cupa EHF, CSM București și Poli Timișoara, au obținut victorii importante în primele meciuri din turul al doilea preliminar. Vicecampioana a trecut de HC Zamet, scor 29-23 (15-12), în timp ce bănățenii au câștigat în deplasare, scor 24-23 (12-12), pe terenul lui Arendal.

CSM București și-a făcut viața ușoară în disputa cu Zamet, o formație foarte tânără, cu mulți jucători de 17 și 18 ani în lot. Cu aportul lui Iancu, care a terminat disputa cu 21 de intervenții, vicecampionii au condus în permanență și puteau obține un succes și mai lejer, în condițiile în care au condus cu 26-19.

CSM București-HC Zamet 29-23 (15-12)
CSM București: Negru 7 goluri, Novanc 6, Bernatonis 4, Saurina 4, Stavrositu 3, Georgievski 2, Humet 2, Stamate 1
HC Zamet: Grozdek 5 goluri, Hrvatin 4, Milicevic 4, Kruzic 3, Lucin 3, Majic 1, Stojanovic 1, Uzelac 1, Valkovic 1

Poli s-a impus la Arendal, 24-23, într-un meci foarte echilibrat. Bănățenii au prima șansă la calificare în aceste condiții, urmând să dispute pe teren propriu returul, săptămâna viitoare.

OIF Arendal-Poli Timișoara 23-24 (12-12)
OIF Arendal: Jakobsen 8 goluri, A. Pedersen 4, E. Pedersen 4, Paulsen 2, Simonsen 2, Vidovic 1, Rui 1, Hrafnsson 1
Poli Timișoara: Lazarov 7 goluri, Fenici 6, Marjanovic 4, Lasica 3, Ștefan 3, Milosevic 1

sursă foto: digisport.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ