Vlad Caba acceptă superioritatea lui Dinamo, însă contestă prezența oficialilor oaspeților pe bancă

0
3830

HC Odorhei a pierdut cu 34-38 (14-19) derby-ul cu Dinamo București, într-o partidă disputată miercuri seară, la Odorhei.

Antrenorul Odorheiului, Vlad Caba, acceptă înfrângerea din partida de miercuri seară, afirmând că Dinamo a fost echipa mai bună, însă nu poate înțelege cum oficialii oaspeților au obținut vizele medicale în timpul partidei. „Dinamo a fost echipa mai bună în această seară. A jucat mai bine, are jucători foarte buni în componență, este un rezultat corect, fără să fie influențat de arbitraj. Problema mea este duplicitatea domnului Georgescu, care nu știu în ce calitate a fost prezent la meci astăzi, spectator sau vicepreședinte FRH. Legat de problema vizelor, dacă ele nu au existat în minutul 1, cum a fost posibil să apară în minutul 20? La începutul partidei am intrebat observatorul cu poate pune antrenorii lui Dinamo în tribună la 30 de centimetri de teren și mi s-a răspuns că nu sunt suspendați și că au statutul de spectatori. Cum au devenit antrenori în minutul 20? Am intrebat observatorul cum de au apărut pe bancă și mi-a spus că a primit un telefon de la București și că vorbim după meci. Aș dori să știu și eu de la cine au primit acest telefon. După meci, observatorul mi-a spus că a venit un fax în timpul meciului cu vizele medicale ale oficialilor de la o policlinică a Ministerului de Interne. E voie să apară o hotărâre în timpul meciului de acest gen, s-a mai văzut o situație identică în Liga Campionilor sau Cupa EHF? În mod normal, observatorul nici nu trebuia să lase meciul să înceapă fără ca Dinamo să aibă un oficial pe bancă. Vicepreședintele FRH care a fost la meci încurajează niște nereguli. Ce înseamnă asta, că trasează drumul lui Dinamo către titlu? Observatorul nu a vrut să ne pună la dispoziție hârtia trimisă prin fax, ne-a spus că o are în buzunar, dar că nu poate să o arate și că vor decide comisiile. Au mai fost și în trecut oameni în Federație care au avut un trecut la un club din țară, Gațu, Goran și Marinescu, dar nu s-a simțit niciodată în 20 de ani că ar ajuta Steaua.”, ne-a declarat Vlad Caba după partida cu Dinamo București.

În acest moment, Dinamo București este lider în campionat, cu 59 de puncte, urmată de CSM București, 50 puncte, și HC Odorhei, 49 puncte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ