Victorie fără drept de apel a campioanei în Supercupa cu Craiova!

0
567

CSM București a câștigat Supercupa României la handbal feminin, duminică seara, după ce a surclasat-o pe SCM Craiova cu scorul de 33-19 (16-11), în Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Capitală.

Primul sfert de oră al partidei a fost echilibrat, egalitatea consemnându-se ultima oară în min. 17, 8-8. CSM București, deținătoarea titlului și a Cupei României, s-a desprins apoi la 11-8 (20), iar la pauză scorul a fost de 16-11. Soarta partidei s-a decis în debutul reprizei secunde, în care CSMB a marcat de nouă ori la rând, iar SCM Craiova deloc, astfel că scorul a ajuns la 25-11, formația din Bănie ajungând la mai bine de 12 minute consecutive fără gol.

Diferența maximă a fost de 16 goluri, 28-12, 29-13, iar în cele din urmă CSM București s-a impus cu 33-19.

Suedeza Isabelle Gullden (CSM București) a fost desemnată cea mai bună jucătoare a Supercupei, iar Jelena Grubisic (CSM București) a fost aleasă cel mai bun portar.

Pentru învingătoare au marcat Nathalie Hagman (5), Majda Mehmedovic (5), Cristina Neagu (4), Marit Frafjord (4), Isabelle Gullden (3), Line Jorgensen (3), Bianca Bazaliu (3), Amanda Kurtovic (2), Aneta Udriștioiu (2), Camille Ayglon Saurina (1), Gnonsiane Niombla (1).

Golurile echipei craiovene, finalista Cupei României în sezonul trecut, au fost înscrise de Andreea Pricopi (7), Cristina Zamfir Florianu (3), Jelena Trifunovic (2), Patricia Vizitiu (2), Nicoleta Tudor (2), Ana Maria Țicu (2), Bobana Klikovac (1).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

sursă foto: Facebook Silhouettes Sports

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY