Victorie cu sufletul

1
952

stiinta-minaur 14-15 poȘtiința Bacău joacă din ce în ce mai bine, deși soarta echipei se înrăutățește pe zi ce trece. Echipa lui Garralda, care a văzut meciul din tribună, fiind suspendat, s-a impus de o manieră categorică în fața Științei, 23-19.

Băcăuanii au vrut să demonstreze că joacă cu sufletul și au obținut o victorie mare, în care au condus din primul minut. Începutul a fost perfect pentru Știința, care a înscris primele cinci goluri ale întrecerii și s-a desprins mai apoi la 10-1, forțându-l pe Lars Walter să ia două time-out-uri în primele 18 minute ! Minaur a dat semne de revenire, ajungând la minus cinci pe tabelă până la finalul reprizei: 12-7.

În partea a doua, Știința a reușit să gestioneze avantajul obținut, în ciuda faptului că băimărenii s-au apropiat, de două ori, la două goluri pe tabelă, 15-13 și 19-17. Împinși de la spate de o sală arhiplină, vicecampionii s-au impus în cele din urmă cu 23-19, iar presiunea de mută pe umerii Minaurului. La final, jucătorii Bacăului au urcat în tribună alături de fani, pentru a sărbători succesul.

Știința Bacău-HCM Minaur Baia Mare 23-19 (12-7)
Știința Bacău: Erhan, Tamaș, Grigoraș (portari), Bondar 6 goluri, Rotaru 5, Vartic 5, Celestin 3, Pinnonen 2, Iancu 1, Câmpan 1, Moisă, Păunică, Carali, Cotinghiu, Johansson, Liță
HCM Minaur: Tatai, Pop (portari), Pribanic 5 goluri, Eklemovic 5, Sabou 3, Grasu 2, Malmagro 2, Fotache 1, Stegavik 1, Popescu, Bușecan, Bera, Marta, Mihai, Chavez, Milas
Aruncări de la 7m: 5/5, respectiv 2/2
Eliminări: 4 x 2 min., respectiv 5 x 2 min.

sursă foto: desteptarea.ro

1 COMMENT

LEAVE A REPLY