Victorie cu ochii pe cronometru

0
322

ploiesti-muresul 14-15Gheorghe Covaciu s-a întors la Ploiești după trei săptămâni, însă în calitate de adversar al CSM-ului, formație pe care a condus-o în debutul sezonului. Și n-a lipsit mult ca Mureșul să nu plece cu mâna goală de la Ploiești, ratând șansa golului egalizator în ultimele secunde ale disputei.

Ploieștiul a făcut însă un joc slab astăzi, iar dacă ar fi ceva care să-l mulțumească pe Goran Kurtes probabil că ar fi doar rezultatul de la final. Fără punct în campionat, Mureșul și-a jucat șansa, a început bine meciul și a stat în coasta prahovencelor pe toată durata meciului. A fost o primă repriză echilibrată, în care, cu excepția startului meciului, niciuna din cele două echipe nu s-a desprins la mai mult de un gol. După pauză, Ploieștiul s-a distanțat la trei lungimi, 16-13, Gheorghe Covaciu a solicitat timp de odihnă și efectul a fost imediat. Mureșul a egalat la 19, dar două „duble” ale lui Preda și Sheiko au dus scorul la 23-19. Finalul a fost slab pentru gazde, iar mureșencele au forțat egalarea, ajungând de la 20-24 la 23-24, însă n-au avut puterea de a scoate un punct, deși au avut posesia în ultimul minut. Mrkic a trimis pe lângă poarta lui Șerban, care mai respinsese anterior o aruncare a macedonencei, iar Ploieștiul bifează un succes important în încercarea obținerii unui loc de play-off.

CSM Ploiești-SC Mureșul Tg. Mureș 24-23 (12-11)
CSM Ploiești: Sheiko 5 goluri, Preda 5, Ionescu 4, Vlaskalic 3, Shutska 2, Roman 2, Vasilescu 1, Dinu 1, Gherman 1
SC Mureșul: Klimek 9 goluri, Moloci 4, Serediuc 4, Mrkic 3, Lazăr 2, Bucin 1
Aruncări de la 7m: 8/5, respectiv 5/5
Eliminări: 9 x 2 min., respectiv 6 x 2 min.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY