Victorie conturată în minutele de final pentru Corona

0
483

Corona Brașov a câștigat primul meci oficial al anului 2016, 31-26 (16-17) cu HCM Rm. Vâlcea, mult mai dificil însă decât o arată scorul. Cu cinci minute înainte de final, scorul era egal, 25-25.

N-a fost o misiune tocmai simplă pentru gazdele de aseară, chiar dacă acestea au început bine partida. Hotea a făcut 5-2 după opt minute de joc, însă până la pauză Vâlcea a reușit să echilibreze partida. Bădiță a egalat la 14 în minutul 25, iar Simion a adus HCM-ul în avantaj prima oară în meci trei minute mai târziu. La pauză, oaspetele intrau în avantaj, 17-16, tot după o reușită a lui Simion.

Primul sfert de oră al actului secund a aparținut clar Coronei. Cu Hotea și Chiper în prim-plan, echipa lui Bogdan Burcea a revenit la conducere și s-a desprins la 24-20, însă diferența s-a dovedit a nu fi una suficientă. Au urmat șapte minute fără gol primit ale vâlcencelor și partida se reechilibra, Ani-Senocico egalând la 24. Corona a fost însă mai exactă pe final și și-a trecut în cont toate cele trei puncte după ce a marcat de patru ori consecutiv la scorul de 27-26. S-a încheiat 31-26, o diferență prea mare totuși pentru realitate din teren.

ASC Corona Brașov-HCM Rm. Vâlcea 31-26 (16-17)
ASC Corona Brașov: Mîrcă, Dedu, Roșca (portari), Chiper 8 goluri, Briscan 7, Zamfir 7, Hotea 5, Cartaș 2, Țăcălie 1, Pricopi 1, Dincă, Bondar, Marcu, Neagu, Berbece, Rațiu. Antrenor: Bogdan Burcea
HCM Rm. Vâlcea: Băbeanu, Vălean (portari), Ani-Senocico 7 goluri, Adespii 6, Bădiță 4, Luca 4, Simion 3, Cherăscu 1, Manda 1, Craiu, Ilina, Predoi, Stoicănescu, Vădineanu. Antrenor: Constantin Ștefan
Aruncări de la 7m: 4/3, respectiv 5/5
Eliminări: Țăcălie (2), Briscan, respectiv Ilina (2), Adespii, Ani-Senocico

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ