Vasluiul mai învinge o dată Steaua

0
1833

După succesul de la Chiajna, HC Vaslui a învins pe CSA Steaua și în returul de pe teren propriu. A fost 25-23 (11-12), după un meci mult mai intens, decis în ultimul minut de golurile lui Mihai Bujor.

 

Rezultatele directe din acest sezon dintre cele două formații, din campionat și Cupă, anunțau un meci echilibrat astăzi la Vaslui. Și așa a și fost, diferența fiind făcută în ultimul minut de joc.

În primele 30 de minute cele două formații și-au împărțit momentele în care s-au aflat la conducere, iar diferența maximă de pe tabelă a fost de doar două goluri. Prima oară a fost atinsă de oaspeți, după ce Florea a punctat pentru 3-1 în minutul 10, apoi de gazde, care au avut 7-5, 8-6, 9-7, 10-8 și 11-9. Doar că la pauză Steaua a reușit să intre în avantaj, scor 13-11, având un final de repriză foarte bun, cu goluri semnate de stângacii Stetsyura și Georgescu.

Seria pozitivă a steliștilor a continuat și după pauză și în cinci minute scorul a devenit 16-11. Vasluienii și-au revenit la timp, au profitat de jocul greoi al adversarilor din plan ofensiv și și-au construit revenirea. Până la jumătatea reprizei gazdele s-au apropiat la un gol de adversari, 17-18, iar în minutul 53 au revenit la conducere după un gol al lui Hagiu, scor 21-20. S-a mers cap la cap până în ultimul minut, atunci când Mihai Bujor a reușit să înscrie golurile victoriei gazdelor. Acesta și-a adus echipa în avantaj în ultimul minut, 24-23, iar Steaua a ratat ocazia de a egala după ce aruncarea lui Irimescu a lovit transversala lui Pralea. La ultimul atac al partidei Mihai Bujor a marcat pentru 25-23 și a adus victoria echipei lui Sandu Iacob, cea de a doua din acest sezon în fața Stelei.

Sandu Iacob, antrenor HC Vaslui: „S-a terminat fericit pentru noi, chiar dacă tonusul nu a fost cel dorit de mine. Sunt bucuros că echipa a revenit de la minus cinci și a câștigat, asta s-a datorat și publicului. Nu prea fac calcule, iau fiecare etapă în parte, dar dacă nu vom câștiga meciurile de acasă play-off-ul rămâne un vis. Am scăpat de meciurile cu primele cinci clasate, urmează partide pe care vrem să le câștigăm. Am fost inspirați astăzi, tactica pe final, cu jucător de câmp în locul portarului în situație de inferioritate, a funcționat. Am avut și noroc astăzi, dar băieții au demonstrat astăzi că au valoare. Trebuie să confirme însă în continuare.”

Ovidiu Mihăilă, antrenor CSA Steaua: „Știam că ne așteaptă o deplasare grea la Vaslui, o echipă care joacă cu un public ce îi ajută să aibă o atitudine bună în meci. Am gestionat bine jocul 40-42 de minute, apoi pe fondul unor aruncări grăbite i-am băgat în meci. Îmi asum această înfrângere, la fel ca și pe celelalte, dar nu pot să-mi explic ceea ce se întâmplă cu echipa pe final de meci. Trebuie să ne concentrăm pe meciurile care urmează, mai sunt șapte etape și vrem să scoatem maxim din fiecare. Sunt puține 23 de goluri marcate în deplasare pentru a obține victoria. Am luat puține goluri, dar am suferit pe faza de atac.”

sursă foto: Facebook HC Vaslui

Results

TeamPrima reprizăRezultat final
HC Vaslui1125
CSA Steaua București1223

HC Vaslui

CSA Steaua București

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ