valcea-craiova 15-16HCM Rm. Vâlcea a câștigat primele puncte din acest sezon, 24-22 cu SCM Craiova, într-un meci disputat în Sala „Traian”. Partida s-a decis în minutele de final, când de la 21-21 elevele lui Constantin Ștefan au punctat de trei ori consecutiv.

Sâmbătă după-amiază la Vâlcea a fost un meci de luptă, presărat cu destul de multe greșeli. Gazdele au fost însă mai precise în momentele cheie și au bifat un succes meritat.

Constantin Ștefan a folosit pe toată durata primei reprize doi pivoți, Manda și Ilina, iar tactica a dat roade, Vâlcea intrând la cabine cu un avantaj de un gol. A fost însă o primă parte echilibrată, în care diferența maximă a fost de două goluri, atinsă de două ori și de fiecare dată după goluri înscrise de Ilina: 12-10 și 13-11. Iovănescu a avut ultimul cuvânt și a stabilit scorul pauzei, 13-12.

În partea a doua, Vâlcea a refăcut diferența de două goluri de mai multe ori, dar de fiecare dată oaspetele au revenit și au egalat, ultima oară cu opt minute înainte de final: 21-21. A urmat însă o serie de trei goluri, semnate de Ani-Senocico și Simion, cu care HCM-ul a încheiat practic soarta meciului (24-21). S-a terminat 24-22, ceea ce reprezintă primul succes al Vâlcii în noua stagiune, după două înfrângeri, în fața Coronei Brașov și Romanului.

HCM Rm. Vâlcea-SCM Craiova 24-22 (13-12)
HCM Rm. Vâlcea: Băbeanu, Sîntămărean (portari), Ilina 6 goluri (3 din 7m), Adespii 6, Simion 5, Ani-Senocico 5, Bădiță 1, Manda 1, Predoi, Cherăscu
SCM Craiova: Petrescu, Zivkovic (portari), Băbeanu 4 goluri, Iovănescu 4, Ianași 3, Apipie 3, Cioaric 3, Ilie 2, Florica 2, Zivkovic 1, Georgescu, Landre
Aruncări de la 7m: 4/3, respectiv 0/0
Eliminări: 3 x 2 min., respectiv 5 x 2 min.

sursă foto: Dan Lixandru

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ