Turda trăiește !

0
375

cantec potaissa-maccabi 14-15În pericol de a-și compromite prematur sezonul, Potaissa Turda a strâns rândurile și a obținut o victorie prețioasă pe terenul Minaurului, prima în deplasare în acest sezon.

Răniți în orgoliu după înfrângerea de pe teren propriu cu Dunărea Călărași, ardelenii au avut o răbufnire de orgoliu în deplasarea de la Baia Mare. Cu Lazăr și Urban printre titulari, Turda a început bine și a condus ostilitățile pe toată durata partidei, băimărenii aflându-se o singură dată la conducere, 9-8, la jumătatea primei părți.

Minaur a făcut un joc slab însă, Tatai și Pop neavând același aport ca și până acum între buturi. Stegavik și Bera au fost singurii care s-au ridicat la înălțimea partidei și care au ținut totodată Minaurul aproape de Turda în meci.

Linia de nouă metri a Turzii a fost la înălțime astăzi, interii lui Horațiu Gal punctând de 20 de ori din acțiune. Chiar dacă Baia Mare a stat aproape și a egalat de câteva ori în partea a doua, Turda a apăsat pe accelerație și s-a desprins în finalul meciului, obținând în cele din urmă un succes important pentru moral, care o readuce în lupta pentru un loc în play-off.

HCM Minaur Baia Mare-Potaissa Turda 34-37 (16-19)
HCM Minaur: Bera 10 goluri, Stegavik 9, Fotache 5, Chavez 3, Eklemovic 2, Grasu 2, Mihai 1, Popescu 1 (din 7m), Pribanic 1
Potaissa Turda: Lazăr 9 goluri (3 din 7m), Adomnicăi 6, Cântec 6, Cîmpan 5, Ignat 4, Marian 3 (toate din 7m), Savic 2, Mureșan 2
Aruncări de la 7m: 1/1, respectiv 8/6
Eliminări: 3 x 2 min., respectiv 4 x 2 min.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY