turda-energia 15-16Potaissa Turda a înregistrat prima victorie a acestui sezon competițional, 31-23 pe teren propriu, în fața Energiei, o formație ce evoluează în continuare mult sub așteptări. Ardelenii au dominat meciul de la un capăt la celălalt și s-au impus absolut meritat.

Elevii lui Horațiu Gal au arătat o cu totul altă față decât în primele trei etape, spre deosebire de gruparea gorjeană, care a făcut un nou meci extrem de slab. Oaspeții au ținut ritmul doar în primele cinci minute (3-3), iar din acel moment Potaissa s-a desprins treptat pe tabelă. Suciu, Bondar și Adomnicăi au dus scorul la 7-3 și ardelenii nu au mai avut emoții până la final. Energia nu s-a ridicat la nivelul partidei, iar diferența a ajuns să fie chiar și de zece goluri, 30-20, stabilită în minutul 55. La final, Potaissa s-a impus cu 31-23, un succes important pentru moral, care pune capăt seriei de trei înfrângeri.

Flaviu Sâsâeac, președinte Potaissa Turda: „Am fost superiori la toate capitolele. Am făcut un joc așa cum trebuia să facem. Victoria înseamnă puțin dacă nu o dublăm cu un succes la Ploiești. Suntem hotărâți să obținem victoria, avem șanse mari dacă vom păstra aceeași atitudine. Nu trebuie să fim cu capul în nori, trebuie să ne păstrăm cu picioarele pe pământ.”

Potaissa Turda-Energia Pandurii Tg. Jiu 31-23 (17-13)
Potaissa Turda: Pallagh, Varo, Coman (portari), Bondar 6 goluri, Adomnicăi 6, Grigoriev 5, Rotaru 4, Cîntec 3, Suciu 3, Savic 2, Pavel 1, Lazăr 1, Thalmaier, Niazhura, Ștef, Amihăesi
Energia Pandurii Tg. Jiu: Țenghea, Șelaru, Bucătaru (portari), Acatrinei 5 goluri, Nistor 3, B. Mănescu 3, Iancu 2, Chiruț 2, Țuțu 2, Bejinariu 1, Târzioru 1, Păunică 1, Mledenciu 1, Enache 1, Dediu 1, Șoldănescu
Aruncări de la 7m: 2/2, respectiv 2/2
Eliminări: 6 x 2 min., respectiv 1 x 2 min.
Cartonaș roșu: Niazhura (trei eliminări)

sursă foto: Facebook Potaissa Turda

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ