romania echipa 2014Echipa națională masculină de handbal este aproape de calificarea în faza următoare a preliminariilor Campionatului European din 2018, grație victoriei din Italia, scor 28-22 (13-10).

Echipa antrenată de Aihan Omer a reușit să se impună la Conversano în fața Italiei cu 13-10 și este cu un pas mai aproape de calificarea în faza a doua a calificărilor. Deși începutul a fost dificil, România și-a intrat treptat în ritm și nu a dat nicio șansă adversarilor.

În primele zece minute, tricolorii au înscris doar de două ori, însă a reușit performanța de a nu primi niciunul. Treptat, România s-a desprins pe tabelă, a condus cu 10-5 și 11-6, dar la cabine a intrat cu un avantaj de trei goluri, 13-10. La reluare, Italia s-a apropiat la un singur gol, pe fondul unor momente mai slabe ale echipei noastre, însă echipa lui Aihan Omer și-a revenit rapid. Cu Popescu în formă bună, România a refăcut diferența de cinci goluri, 21-16, prin reușita lui Mihalcea. Tot jucătorul Odorheiului avea să stabilească cea mai mare diferență dintre cele două echipe, de șase goluri, 25-19, înregistrată și la finalul celor 60 de minute. Ultimul meci al acestui sezon competițional va avea loc duminică, la Reșița, când este programat returul dintre cele două echipe.

Italia-România 22-28 (10-13)
Italia: Sampaolo, Fovio (portari), Maione 6 goluri, Turkovic 5, Radovcic 4, Sporcic 3, Rubino 2, Vaccaro 1, Sonnerer 1, Venturi, Giannocarro, Moretti, Sperti, Dapiran, Parasini, Stabellini
România: Popescu, I. Iancu (portari), Novanc 8 goluri, Onyejekwe 6, Csepreghi 4, Mihalcea 3, Toma 3, Grigoraș 2, Ghiță 1, Fenici 1, Șania, Racoțea, Fotache, D. Iancu, Buricea, Criciotoiu
Aruncări de la 7m: 1/1, respectiv 4/4
Eliminări: 4 x 2 min., respectiv 4 x 2 min.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ