Tricolorele și-au aflat următoarele adversare de la Euro! Primul meci din Main Round este împotriva revelației Croația

0
1042

Astăzi, faza grupelor a Campionatului European de handbal feminin a luat sfârșit, iar România și-a aflat următoarele adversare. Tricolorele vor întâlni, în această ordine, Croația, Ungaria și Olanda.

România pleacă fără niciun punct în Main Round, acolo unde va întâlni pe Croația, Ungaria și Olanda. Ungaria, la fel ca și România, nu are niciun punct, după ce a fost învinsă astăzi de Olanda, campioana mondială. Abbingh și compania ies cu bine dintr-o situație dificilă, se califică deși a pierdut primele două meciuri și trimit acasă Serbia, învinsă de Croația cu 25-24. Croatele sunt revelația turneului final, reușind trei victorii surpriză în grupa C.

În cealaltă grupă, Rusia și Franța au punctaj maxim și sunt favorite la calificarea în semifinale. Grupa este completată de Danemarca, Suedia, Spania și Muntenegru.

Cele două grupe și programul partidelor:
Grupa 1: 1. Rusia 4p, 2. Franța 4p, 3. Danemarca 2p, 4. Suedia 1p, 5. Spania 1p, 6. Muntenegru 0p
Programul meciurilor:
10 decembrie – Muntenegru-Rusia, Franța-Spania
11 decembrie – Franța-Rusia, Danemarca-Suedia
13 decembrie – Muntenegru-Suedia, Danemarca-Spania
15 decembrie – Franța-Suedia, Danemarca-Rusia, Muntenegru-Spania

Grupa 2: 1. Norvegia 4p, 2. Croația 4p, 3. Olanda 2p, 4. Germania 2p, 5. Ungaria 0p, 6. România 0p
Programul meciurilor:
10 decembrie – Olanda-Norvegia, Croația-România
12 decembrie – Croația-Norvegia, Ungaria-Germania
14 decembrie – Olanda-Germania, Ungaria-România
15 decembrie – Croația-Germania, Ungaria-Norvegia, Olanda-România

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY