Tricolorele obțin calificarea în optimi, după o victorie superbă în fața Spaniei!

0
929

Tricolorele au reușit a treia victorie la Campionatul Mondial, dar poate cea mai importantă de până acum din punct de vedere moral. România a învins Spania cu 19-17 (9-7), la mare luptă, într-o partidă în care, pe lângă Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare a echipei noastre, s-au mai evidențiat Crina Pintea și Yuliya Dumanska. Cu acest succes, România și-a asigurat biletele pentru optimile de finală.

Duelul cu Spania se anunța mult mai dificil decât cel cu Slovenia, și așa a și fost în cele din urmă. Doar că România a avut același start greoi de meci, din cauza unor ratări, unele la care însă a avut și ghinion, a fost nevoită să revină și de data aceasta, însă doar de la -2, față de -4 în partida de duminică. Apărarea însă nu a mai cedat la fel de ușor, chiar a dus greul în unele momente, ajutată și de Yuliya Dumanska (41% procentaj), având în vedere că Spania a avut 17 minute în care nu a marcat! Pe atac, Cristina Neagu a fost principala realizatoare, cu cinci reușite, fiind și cea care și-a asumat cel mai mult responsabilitatea din tabăra tricoloră. Așadar, România a intrat la cabine în avantaj, 9-7, după ce ibericele conduceau cu 6-4 în minutul 13.

Spania a început bine și repriza a doua și a întors rezultatul în doar patru minute, timp în care Cristina Neagu a irosit o aruncare de la șapte metri. Momentele mai puțin faste din ofensivă au continuat, până în ultimul sfert de oră, fapt de care ibericele au profitat și s-au desprins la 14-12, un rezultat pe care fetele lui Martin Ambros au avut puterea să-l întoarcă. Dumanska a oferit din nou siguranță colegelor ei, România a găsit din ce în ce mai ușor drumul către gol, în condițiile în care Crina Pintea a fost una din piese de baza în angrenajul României în ofensivă. Iar la fel de importantă s-a dovedit a fi și Ana Maria Dragut, care întrodusă în ultimele zece minute, a reușit să egaleze pentru România la 16 și la 17 și să aducă liniștea în rândul fetelor noastre. Neagu și Buceschi au dus misiunea la bun sfârșit, au marcat pentru 19-17, rezultat cu care România este în acest moment lider în grupa A.

România merge în optimi și așteaptă partida cu Angola de peste două zile, penultima din grupa A.

România-Spania 19-17 (9-7)
România: Dedu (0/1), Dumanska (11/27) (portari), Neagu (8/16, 2/3 la 7m), Pintea (4/5), Buceschi (4/6, 3/3 la 7m), Dragut (2/2), Ardean-Elisei (1/1), Popa (0/1), Florianu (0/2), Geiger (0/5), Udriștioiu, Laslo, Berbece, Tomescu, Zamfirescu, Tătar
Spania: Navarro (11/27), Zoqbi (1/3) (portari), A. Gonzalez (4/7), Pena (4/12, 0/1 la 7m), Martin (3/4, 1/2 la 7m), Guttierez (2/4), Garcia (2/4), G. Gonzalez (1/2), Musons (1/3), Cabral (0/3), Nunes, Andrerius, Chavez, Echeverria, O. Gonzalez, Rodriguez

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY