Timofte aduce în secundele de final victoria Timișoarei la Târgu Jiu

0
1015

Poli Timișoara a câștigat pe un teren greu duminică seară, 27-26 (11-13), la Târgu Jiu. Bănățenii s-au impus în secundele de final, după ce Timofte a transformat o aruncare de la șapte metri. Cu acest succes, echipa lui Pero Milosevic egalează pe Steaua la puncte în clasament.

Chiar dacă trec printr-o perioadă destul de grea, gorjenii au fost mobilizați la maxim în meciul cu Poli Timișoara. N-a lipsit mult pentru ca Energia să scoată ceva din acest meci, având momente de joc foarte bune.

A fost o primă repriză pe care Energia a terminat-o în avantaj, dar în care diferența s-a făcut începând cu minutul 20. Primii care s-au desprins la două lungimi pe tabelă au fost elevii lui Sorin Bârză, 4-2, însă avantajul nu s-a menținut prea mult timp pe tabelă. Halcă își aducea echipa pentru prima oară la conducere în minutul 13, 6-5, și tot interul dreapta urca scorul la 8-6 în favoarea lui Poli. Replica gazdelor a venit prompt, Acatrinei și Nistor egalând la 8, pentru ca mai apoi gorjenii să reușească să se distanțeze chiar la patru goluri. De la 8-9, Energia a marcat de cinci ori consecutiv, toate reușitele fiind semnate de Stoica și Acatrinei, pentru ca Grigoraș și Fenici să stabilească scorul pauzei: 13-11. Trebuie spus însă că pe parcursul primelor 30 de minute, oaspeții au irosit două aruncări de la șapte metri, prin cei mai experimentați oameni, Fenici și Timofte.

Foarte rapid, Acatrinei și Iancu au refăcut diferența maximă, de patru goluri, dar a urmat un parțial de 4-0 al bănățenilor și echilibrul s-a refăcut. Din acel moment s-a mers cap la cap și doar într-un singur moment o formație s-a mai desprins la două goluri, 21-23, un scor întors rapid de formația din Târgu Jiu. S-a făcut 23-23, iar până la final Poli a condus de fiecare dată și Energia a venit din urmă și a egalat. Nu și la 26-27, după ce Timofte a transformat o aruncare de la șapte metri, timpul de joc fiind insuficient pentru acest lucru. Poli pleacă astfel cu toate punctele de la Târgu Jiu și păstrează șanse reale la ocuparea locului patru la finalul sezonului regulat, în timp ce Energia are trei partide foarte importante în față, toate care ar putea avea efect în clasamentul play-out-ului.

sursă foto: csenergia.ro

Results

TeamPrima reprizăRezultat final
Energia Pandurii Tg. Jiu1326
SCM Politehnica Timișoara1127

Energia Pandurii Tg. Jiu

SCM Politehnica Timișoara

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ