Etapa cu numărul 9 a Ligii Zimbrilor a continuat astăzi, după ce ieri CSM București a învins fără emoții pe HC Buzău. Surpriza vine de la Făgăraș, de unde Poli Timișoara a plecat cu un singur punct după remiza 23-23. Tot astăzi, CSM Bacău a învins pe Minaur cu 35-33 într-o partidă în care Csepreghi a marcat de 17 ori, în timp ce Steaua și Constanța și-au respectat statutul de favorite la Suceava și Cluj.
CSM Făgăraș și Poli Timișoara au terminat la egalitate un meci pe care gazdele l-au controlat, dar în care nu au mai marcat în ultimele 11 minute. Făgăraș s-a aflat la conducere pe aproape întreaga durată a meciului, exceptând primele minute din partea a doua, când Poli s-a desprins la 18-16. Orbovic și Marjanovic au adus un punct Timișoarei, cei doi marcând ultimele două goluri ale disputei, în minutele 50 și 57! De menționat însă faptul că Poli nu s-a bazat pe mai mulți jucători importanți astăzi, Pribanic, Dragas, Sadoveac și Kocic.
Constanța n-a avut probleme în a învinge pe ”U” Cluj, chiar dacă Nistor, Chikovani, Crnoglavac sau Mitrevski n-au jucat. A fost 29-18 pentru băieții lui Zvonko Sundovski, succes cu care urcă, cel puțin momentan, pe locul secund al clasamentului.
Steaua revine pe loc de play-off după victoria de la Suceava, 28-25, în al treilea succes consecutiv în fața echipei lui Adi Chiruț. Vicecampioana n-a avut mari emoții în această deplasare, deoarece s-a desprins rapid pe tabelă, iar gazdele nu s-au putut decât apropia la un gol, 8-9 și 9-10. Pentru steliști urmează derby-ul cu Dinamo, programat miercuri seară de la ora 21:00, la Chiajna.
Cele 17 goluri ale lui Csepreghi n-au fost suficiente pentru ca Minaur să plece neînvinsă de la Bacău. CSM Bacău a bifat al treilea succes din acest sezon, 35-33, revenind de la 8-14, scor înregistrat în minutul 17 al disputei. Finalul a fost unul nebun, Bacăul a condus cu 33-30, dar Minaur s-a apropiat la un gol, 33-32 și 34-33. Mihai Cotinghiu a adus liniștea moldovenilor, marcând pentru 35-33 în ultimele zece secunde ale disputei.
Rezultatele etapei (click pe scor pentru marcatori) și clasamentul la zi:
Clasament Liga Națională masculină – 2018/2019
Pos | Team | J | V | E | Î | GM | GP | Golaveraj | Puncte |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() | 26 | 21 | 1 | 4 | 773 | 639 | 134 | 64 |
2 | ![]() | 26 | 18 | 3 | 5 | 798 | 688 | 110 | 57 |
3 | ![]() | 26 | 18 | 3 | 5 | 701 | 614 | 87 | 57 |
4 | ![]() | 26 | 16 | 4 | 6 | 745 | 677 | 68 | 52 |
5 | ![]() | 26 | 16 | 3 | 7 | 727 | 671 | 56 | 51 |
6 | ![]() | 26 | 16 | 3 | 7 | 730 | 678 | 52 | 51 |
7 | ![]() | 26 | 15 | 5 | 6 | 707 | 647 | 60 | 50 |
8 | ![]() | 26 | 12 | 2 | 12 | 689 | 667 | 22 | 38 |
9 | ![]() | 26 | 9 | 3 | 14 | 745 | 765 | -20 | 30 |
10 | ![]() | 26 | 7 | 2 | 17 | 642 | 697 | -55 | 23 |
11 | ![]() | 26 | 7 | 2 | 17 | 632 | 705 | -73 | 23 |
12 | ![]() | 26 | 6 | 1 | 19 | 637 | 722 | -85 | 19 |
13 | ![]() | 26 | 5 | 0 | 21 | 677 | 783 | -106 | 15 |
14 | ![]() | 26 | 0 | 0 | 26 | 670 | 920 | -250 | 0 |