Știința Bacău întâlnește deținătoarea Cupei EHF în primul amical al verii

0
347

dragos iancuȘtiința Municipal Dedeman Bacău va începe seria meciurilor de verificare din intersezon cu un amical de lux în compania echipei maghiare Pick Szeged.

Primul test al verii, programat în compania deținătoarei Cupei EHF, se va desfășura pe 7 august, în deschiderea Cupei Politehnica. La turneul internațional de pregătire de la Timișoara, “studenții” vor mai întâlni vicecampioana Serbiei, HC Kraguevac și echipa organizatoare, Politehnica.

După meciurile amicale de la Timișoara (7-9 august), elevii lui Mateo Garralda vor participa peste o săptămână la un turneu la Vaslui. Gazdele au invitat mai multe echipe și urmează să anunțe oficial sistemul de desfășurare și programul competiției.

Ultimele partide de verificare ale vicecampionilor vor avea loc în fața propriilor suporteri, cu ocazia celei de-a IX-a ediții a Cupei Municipiului Bacău. “Patrulaterul” se va disputa pe 22 și 23 august, în sistem “Final 4″, cu participarea altor trei prim-divizionare: CSM Călărași, Dinamo, HC Vaslui.

Startul oficial în sezonul 2014-2015 va fi dat pe 26 august, când Știința Municipal Dedeman Bacău și HCM Constanța își vor disputa Supercupa României. În aceeași săptămână va începe și Liga Națională, etapa inaugurală programând pentru “studenți” o deplasare la Suceava (30 august).

sursă: www.stiintahandbal.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY